SPECIAL Sfinxul

0
69

în general, fotbalul de pretutindeni este o lume a tăcerii, un tărîm pe care omerta este legea care ţine în pumnul său de fier firele nevăzute care leagă între ei actorii, regizorii şi directorii de producţie ai unui spectacol aducător de profituri uriaşe. în respectul zicalei româneşti “despre morţi numai de bine”, nu vom aprofunda subiectul, chiar dacă eroul acestei prezentări a fost un exponent de marcă al legii tăcerii care acţionează şi în fotbalul nostru. Poate cel mai reprezentativ din toate timpurile, dovadă şi renumele cu care va rămîne în istoria acestuia – Sfinxul.

Explozie din anonimat

Ion Alecsandrescu, căci despre el este vorba, a apărut în fotbalul românesc postbelic, practic, de nicăieri! Chiar dacă s-a îndrăgostit de minge de mic copil, bătînd-o de dimineaţa pînă seara pe islazul comunei vîlcene Copăceni, s-a afirmat, sărind peste juniorat, abia la vîrsta de 19 ani, în echipa liceului din Rm. Vîlcea. Iar de aici, în 1947, a trecut direct în Divizia A, la Juventus Bucureşti! A venit în fotbalul mare fără să fi avut un model, dar cu deprinderi bine însuşite în copilărie, din instinct. între ele, protejarea balonului şi demarcarea în faţa porţii adverse l-au ajutat cel mai mult în carieră.     
Mic de statură, un adevărat argint viu cu figură de şoricel, se juca efectiv cu “motanii” din apărările adverse, reuşind de cele mai multe ori să-i păcălească, marcînd goluri importante pentru echipa sa. în 1950 a atras atenţia CCA-ului, club înfiinţat în anul debutului său în prima divizie. Cu o întrerupere de un an, în sezonul ’52-53 (cînd a activat la C.A. Cîmpulung Muscel), cariera “Sfinxului” s-a derulat numai sub culorile clubului militar, încheindu-se la vîrsta de 34 de ani, în 1962.

Carte de carte!

Cam aşa ar fi numită, în “dulcea” limbă română de azi, cartea de vizită a lui Ion Alecsandrescu. Cinci titluri naţionale şi trei Cupe ale României, cîştigate cu CCA, 197 de meciuri jucate în primul eşalon, 93 de goluri marcate, titlul de golgheter în 1956. Despre acesta din urmă a avut mereu bunul simţ să declare că “alături de Cacoveanu, Constantin, Zavoda I şi Tătaru I, oricine ar fi putut fi golgheter!” Reuşitele de pe gazon i-au adus şi satisfacţia titlului de maestru emerit al sportului, chiar dacă cele (doar) cinci prezenţe în tricoul echipei naţionale nu exprimă o recunoaştere pe măsura valorii sale.
împlinirile unei existenţe dedicate exclusiv fotbalului nu se opresc însă la cele obţinute pe gazon. O dată cu agăţarea ghetelor în cui, “Sfinxul” a devenit activist federal, ocupînd, timp de aproape 20 de ani, funcţia de secretar general adjunct al FRB. A fost, multă vreme, un “fac totum” despre care se spunea că face şi desface tot ce mişcă în fotbalul nostru, fără îndoială o exagerare atîta vreme cît o “cooperativă” nu putea avea un singur membru! Nu-i pot fi minimalizate însă meritele legate de prezenţa României la un turneu final al CM, cel din 1970, după o întrerupere de aproape patru decenii.
în 1982, dragostea dintîi, Steaua, l-a readus în Ghencea, pe post de şef al secţiei de fotbal.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here