SPECIAL / Roma, Cetatea Eterna

0
74

Momentul întemeierii legendarei capitale se pierde în negura timpului. Anul 753 î.Hr. reprezintă certificarea documentară, a momentului în care istoria şi legenda şi-au dat mîna pentru a pune piatra de temelie a unuia dintre cele mai faimoase oraşe ale lumii. Povestea gemenilor Remus şi Romulus este la fel de cunoscută ca şi lupoaica de la care au supt laptele supravieţuirii. Mai egal decît fratele său(!), Romulus l-a eliminat fizic şi a dat numele oraşului aşezat pe şapte coline.

Capitală de imperiu

Roma a fost în permanenţă centrul vital în jurul căreia au existat, pe rînd, începînd cu anul 509 î.Hr., republica romană, Imperiul roman şi Italia modernă. Lunga sa istorie a marcat perioade de dezvoltare înfloritoare, dar şi cruciale momente de decădere. Primul dintre acestea s-a consumat în anul 64, cînd oraşul a fost incendiat de către împăratul Nero. După un sfert de secol, o dată cu extinderea Imperiului roman, Cetatea eternă îşi pierde statutul de capitală, rolul acesta fiind preluat de către Constantinopol, în anul 313. Agitata existenţă a oraşului continuă pînă spre sfîrşitul secolului al V-lea. în 395, împărţirea Imperiului între fiii lui Teodosie duce la apariţia unei noi capitale, Milano (apoi Ravenna), după care Roma este cucerită, în 410, de către Alaric, căpetenia goţilor. Este vandalizată apoi de hoardele lui Genseric (455) şi ocupată de Odoacru – conducătorul herulilor – în anul 476. După aceea, apele agitate ale Tibrului încep să se liniştească, iar Roma îşi recapătă statutul şi rolul său de punct de referinţă al latinităţii.

Eternă şi fascinantă

Aproape fiecare oraş are farmecul lui. Există însă unele care impun unanim prin frumuseţe, personalitate, unicitate. Roma se numără cu siguranţă printre acestea şi formează împreună cu Atena şi Paris un “triumvirat” citadin cu care Europa se va mîndri întotdeauna. Dacă “oraşul lumină” străluceşte prin amplitudinea sa culturală, iar Atena impresionează prin numărul vestigiilor antice, capitala Italiei este un fascinant conglomerat arhitectonic antic şi modern, înnobilat prin numărul şi valoarea operelor de artă care pot scrie, ele singure, o adevărată istorie a picturii şi sculpturii.
Aşezat pe malurile Tibrului, ocupînd suprafaţa celebrelor sale 7 coline, Roma se află la 20 de kilometri de ţărmul Mării Tyreniene, la mijlocul distanţei dintre nordul şi sudul Italiei.
Cetatea eternă adună laolaltă între graniţele sale geografice monumente arhitectonice ale Romei antice, medievale, renascentiste, clasice  şi contemporane. Enumerarea acestora ocupă pagini întregi, iar o selecţie nu poate fi decît subiectivă. Am putea începe cu Coloseumul, celebra scenă pe care se derulau dramele sclavilor transformaţi în gladiatori, circul dăruit plebeilor împreună cu pîinea. Circus Maximus, care găzduia curse de cai şi de care de luptă, Arcul lui Constantin, Arcul lui Titus, Terme di Caracalla, Apeductul roman, Forumul, Capitoliul, Columna lui Traian, Pantheonul, Via Appia. Ar trebui să continuăm cu criptele lui Adrian, palatele Vittorio Emmanuele, Quirinale şi cel de justiţie din Piaţa Cavour, bisericile San Pietro şi San Bartolomeo (vîrful unui aisberg care numără zeci de catedrale şi biserici de autentică valoare arhitecturală), Fontana di Trevi, cap de listă care numără nu mai puţin de 40 de fîntîni arteziene admirate de milioanele de turişti care vizitează anual Roma.
Un loc aparte, la propriu şi la figurat, ocupă Citta di Vaticano, enclavă teritorială, administrativă şi politică constituind statul Vatican. Basilica San Pietro, Capella Sixtină (pictată de Michelangelo), grădinile şi faimoasa bibliotecă reprezintă tot atîtea puncte de atracţie ale reşedinţei papale.    

Oraşul olimpic

Nimic nu poate înlesni mai bine trecerea spre Roma sportivă de astăzi decît amintirea suspendării de către romani, pentru o lungă perioadă, a jocurilor olimpice antice. Poate fi şi acesta un motiv pentru care Cetatea eternă şi-a depus foarte tîrziu candidatura pentru organizarea unei Olimpiade moderne. Atunci cînd a făcut-o, însă, a izbutit una dintre cele mai reuşite ediţii ale JO, de la 1896 pînă în 1960, cînd le-a găzduit. O excelentă bază materială, în care “Estadio Olimpico” ocupă locul central, a asigurat desfăşurarea întrecerilor sportivilor din 83 de ţări, care au consemnat doborîrea a nu mai puţin de 73 de recorduri olimpice şi 31 mondiale.
A fost această ediţie a XVII-a a JO cea care a consemnat prima victorie la maraton a unui atlet african – Bikila Abebe -, care a alergat desculţ! Pentru noi, românii, ea a însemnat cîştigarea primelor medalii olimpice de aur la atletism (Iolanda Balaş, la săritura în înălţime) şi lupte greco-romane (Dumitru Pîrvulescu). Al treilea aur olimpic românesc a fost cîştigat de Ion Dumitrescu la tir (talere), iar totalul de zece medalii ne-a urcat pe locul 11 în clasamentul final pe naţiuni.
Dar capitala Italiei se poate lăuda şi cu organizarea altor mari competiţii internaţionale. între ele, finala Campionatului European  din 1980 şi a celui mondial din 1990 sau cunoscutul turneu anual de tenis găzduit de terenurile faimosului Foro Italico. Este doar o parte din bogata activitate sportivă care dă viaţă unei metropole definită cu precădere prin comorile sale istorice şi culturale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here