SPECIAL Many Gyenes / Dresorul dunelor

0
31

A te afla la startul raliului Dakar reprezintă ţelul oricărui pasionat de motorsport. A învinge deşertul într-o cursă unu la unu este deja un vis. Un vis pe care românul Many Gyenes l-a transformat în realitate. Debutantul din Satu Mare a trecut linia de finiş pe poziţia a 46-a, cea mai bună clasare din istoria participărilor româneşti la Dakar. La finalul ediţiei 29 au ajuns la final 310 din cei 525 care s-au încumetat să înfrunte dunele din Sahara. Deşertul african a făcut şi în acest an două victime, dar mirajul adrenalinei l-a determinat pe Many să se gîndească deja la raliul Dakar 2008.

Reporter: Cum a fost primul impact cu fenomenul Dakar ?
Many Gyenes: înaintea startului eram entuziasmat că pot vedea de aproape toată crema motociclismului mondial. Abia aşteptam să iau startul şi aveam multe emoţii. Credeam că o să-mi treacă şi mă încurajam singur, dar abia după cinci zile mi-a venit inima la loc.

Reporter: Seara, în tabără, ai avut ocazia să vorbeşti şi cu alţi concurenţi. Care era atmosfera ?
Gyenes: Nu a existat nici o diferenţă între debutanţi şi veterani. Aşa cum stăteam eu la rînd la masă, aşa o făcea şi Cyril Depres. Noi, românii, ne întîlneam aproape zilnic şi povesteam cum a fost în ziua respectivă.

Reporter: Ţi-a fost greu să te acomodezi cu temperaturile ridicate ?
Gyenes:
în Maroc, clima este temperată, dar înspre Mauritania era cald toată ziua şi simţeam că o iau razna uneori. Oricum, mai degrabă oboseala m-a agasat decît căldura.

Reporter: Te-ai gîndit vreo clipă pe traseu să abandonezi ?
Gyenes:
Relativ, aveam unele momente cînd mă plictiseam şi îmi spuneam „gata, mă opresc, nu-i de mine Dakarul”. Se întîmpla însă doar cînd aveam defecţiuni tehnice şi mă afecta acest lucru.

Reporter: Raliul Dakar trece prin multe zone exotice. Ai avut timp să priveşti peisajele ?
Gyenes: Sînt cîteva linii drepte de zeci de kilometri, unde îţi poţi arunca un ochi în stînga şi în dreapta, dar chiar nu am fost curios.
Am trecut prin multe şi localnicii ne salutau cu bucurie, chiar nu ne-au creat probleme deloc.

Reporter: La un moment dat, tu şi Marcel Butuză v-aţi rătăcit vreo 30 de minute…
Gyenes (rîde): Da, e o senzaţie ciudată şi destul de neplăcută. Noroc că ne-am întors pe acelaşi drum înapoi şi cînd am vazut dîre de praf am ştiu că sîntem salvaţi.

Reporter: Te-ai împrietenit cu vreun pilot pe durata raliului?
Gyenes: Da, am alergat împreună cu un ungur două zile şi ne-am ajutat reciproc. Dacă el cădea, eu mă opream şi îl aşteptam să se ridice şi invers.

Reporter: Cum ai abordat cursa, ai stat în faţa sau în spatele altor concurenţi?
Gyenes: Nu e bine să stai în spate pentru că rămîne mult praf şi e foarte riscant. Nu vezi obstacolele şi te poţi accidenta. Mi-a plăcut să merg eu în faţă, cu toate că aşa a trebuit să navighez mai mult.

Reporter: Ai rămas cu urme după raliul Dakar ?
Gyenes: Puţin, mai am doar o vînătaie mai mare pe picior. Am căzut peste ghidon şi mi s-a agăţat piciorul de GPS. Mi s-au rupt şi pantalonii atunci, dar în rest nu am păţit nimic.

Reporter: Ce efect a avut asupra ta anunţul decesului celor doi piloţi?
Gyenes: Am aflat tîrziu. Atunci cînd am trecut pe lîngă motocicleta sud-africanului nu am ştiut că a murit, am văzut doar că motocicleta este praf. Seara, în tabără, toata lumea vorbea despre accident, dar am încercat să nu mă gîndesc prea mult la asta.
Reporter: Cînd ai ajuns la final, te-ai scăldat în valuri de şampanie? Cum ai reacţionat?
Gyenes: Atunci nu am realizat că am terminat Dakarul. Toţi se bucurau, dar eu nu eram aşa zîmbăreţ. Abia la întoarcerea pe aeroportul Otopeni, cînd mă aşteptau toţi prietenii din Satu Mare şi oficialităţile locale, am realizat ce performanţă am obţinut.
Reporter: Să înţeleg că ai avut parte de o primire festivă în oraşul natal?
Gyenes: A fost super, acum nu mai pot să merg pe stradă fără să mă oprească lumea şi să mă salute. Măcar pentru asta merita să termin Dakarul!

Continuarea in Kicker SportMagazin de luni, 12 februarie 2007

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ