SPECIAL Lucian Bute / Spre titlul suprem

0
82

Victoria la puncte înregistrată în faţa rusului Serghei Tatevosyan, în gala de pe 26 ianuarie de la Montreal, l-a adus pe Lucian Bute în postura de challenger numărul unu la titlul WBC. “Mister KO” îşi va afla adversarul pe 24 martie, dată la care campionul versiunii, Mikkel Kessler, îl va întîlni pe Librado Andrade. Deşi este la doar un pas de îndeplinirea visului său, Bute mai trebuie să aştepte probabil pînă la finalul acestui an pentru a intra în posesia centurii cu diamante la categoria supermijlocie.

“Nu mă grăbesc să lupt pentru titlul mondial pentru că am tot timpul înainte. Aştept cea mai bună oportunitate, este mai bine să nu fac mutări greşite”

Reporter: Cum te simţi din punct de vedere fizic după meciul cu Tatevosyan?
Lucian Bute: Excelent, nu m-a lovit prea rău şi nu am nici o urmă pe corp. A fost o perioadă de repaus, m-am relaxat şi am fost la saună cu băieţii.
Reporter:
Cum este o zi obişnuită pentru tine în Canada, departe de familie ?
Bute: Am un grup de prieteni români cu care ies la un film sau la un restaurant. După meciuri, pot să mănînc şi să beau şi eu ca un om normal, fără să mai ţin cont de cîntar…
Reporter:
Cînd reiei antrenamentele?
Bute: Din această săptămînă voi întra în programul normal de pregătire pentru că în martie voi avea meci din nou. Deocamdată nu ştiu însă mai nimic despre viitorul meu adversar.

Reporter: Mai ai răbdare să aştepţi meciul decisiv pentru obţinerea titlului mondial la versiunea WBC sau WBA ?
Bute: Da, nu mă grăbesc pentru că am tot timpul înainte. Aştept cea mai bună oportunitate, este mai bine să nu fac mutări greşite.
Reporter: Pentru a reuşi să cucereşti centura cu diamante va trebui să treci de Mikkel Kessler sau de challengerul Librado Andrade. Ai vreo preferinţă?
Bute: Sincer, chiar nu mă interesează cine va cîştiga deulul dintre cei doi. Oricare ar fi dintre ei, trebuie să fiu pregătit pentru un meci
de uzură, de 12 runde. Cînd lupţi cu campionul, nu te poţi gîndi cum să-l faci KO, ci doar la victorie.

мNu voi boxa în ţară prea curînd”

Reporter: Colegul tău Adrian Deaconu a fost ofertat de celebrul Don King. Personal, te gîndeşti să îţi schimbi firma de impresariat?
Bute: Nu, sînt mulţumit de contractul pe care îl am cu Interbox. Mă înţeleg de minune cu tot staff-ul tehnic şi condiţiile pe care mi le oferă sînt tot ce mi-am dorit.

Reporter: Totuşi, la finalul carierei, Doroftei declara că a fost tratat ca un sclav de clubul canadian şi că este nemulţumit de ce a adunat în anii în care a boxat…
Bute: Eu mai am contract cu firma canadiană pînă în 2008 şi nu mă pot plînge de partea financiară. Vreau să respect acest contract  şi după aceea vom mai vedea.
Reporter: Pe cînd un meci mare în România?
Bute: Cu siguranţă, nu prea curînd. întîi trebuie să ajung campion mondial şi abia apoi îmi voi putea impune mai bine punctul de vedere asupra locului şi datei unde îmi voi pune centura în joc. în funcţie de valoarea adversarului, va creşte probabil şi bursa mea de meci.

Carte de vizită:
Data şi locul naşterii: 28 februarie 1982,

înălţime: 1,88 m
Greutate: 76 kg
Palmares:
19 victorii, 16 prin KO
Versiunea WBC: locul 2
Versiunea WBA: locul 4
Versiunea IBF: locul 4
Versiunea WBO: locul 5
Centuri deţinute: NABA, NABF, WBC Continental Americas, WBO Inter-Continental

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here