SPECIAL/ ”Leopardul zapezii”, primul schior din Ghana, s-a calificat la Jocurile Olimpice

0
143

Are 33 de ani, un nume imposibil de pronunţat şi a văzut pentru prima oară zăpada la televizor. A devenit însă primul schior profesionist al Ghanei, iar acum este un adevărat motiv de mândrie pentru republica vest-africană, după ce a reusit să se califice pentru Jocurile Olimpice de Iarna din 2010, de la Vancouver

Este vorba de Kwame Nkrumah-Acheampong, “leopardul zăpezii”, cum îi place să i se spuna. S-a născut la Glasgow, în Scoţia, însă şi-a petrecut copilăria în Accra, capitala Ghanei. S-a întors în Marea Britanie pentru a studia, iar pentru a-şi asigura un venit s-a angajat ca recepţioner la un centru de ski.

A profitat de faptul că avea acces gratuit la pârtia artificială şi s-a îndrăgostit repede de coborârile în viteză.

De acolo, a fost doar un pas până a trecut la pârtiile adevărate. “Prima dată a fost îngrozitor, am încercat doar să nu mă fac de râs”, a spus zâmbind Acheampong. Dar perseverenţa sa a făcut ca în câţiva ani sportivul să obţină calificarea le Jocurile Olimpice, visul oricârui schior profesionist, iar scepticismul celor din jurul său s-a transformat în mândrie: “Vom vedea cu siguranţa steagul Ghanei la Vancouver”, este fraza preferată a africanului.

“Sigur, sanşele mele pentru un loc în frunte sunt foarte mici”, a spus realist sportivul. Însă simpla participare la o competiţie atât de importantă este o mare victorie pentru “leopardul zăpezii” şi o dovadă că nimic nu este imposibil.

Florin Tudor 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here