SPECIAL / Jean Valjean

0
54

După reuşita Stelei de acum 20 de ani, în Cupa Campionilor Europeni, alegerea lui Mircea Sandu în Comitetul Executiv al UEFA reprezintă o altă performanţă unicat a fotbalului românesc. Poate, peste ani, se va mai vorbi despre cele două reuşite, aşa cum ar fi normal. E firesc să ne îndoim că va fi aşa, atîta vreme cît compatrioţii noştri de astăzi refuză cu îndărătnicie să ne cunoaştem trecutul şi înaintaşii. Pentru mai toţi iubitorii fotbalului nostru, numele lui Virgil Economu sau cel al lui Octav Luchide nu spun absolut nimic. Sperăm că veţi descoperi din cele ce urmează că nu este aşa. Astăzi va fi vorba despre dr. Virgil Economu, primul pionier autentic al fotbalului românesc.

O viaţă ca o enciclopedie

Economu s-a apropiat de fotbal, fără să-l practice(?), în 1915. Avea doar 19 ani cînd a început să se ocupe de echipa TCR Bucureşti. Era un factotum: antrenor, manager, consilier! în 1923 a plecat pentru studii în Franţa. în paralel cu Facultatea de Agronomie a antrenat echipa Montpellier Université Club, pînă în 1923.
Revenit în ţară, a continuat să activeze pe ambele fronturi, agronomie şi fotbal, punînd bazele primei şcoli de arbitri din România şi antrenînd, pe rînd, echipele Pepiniera Istriţa şi Vîrtejul Buzău, localităţi în care muncea ca agronom. în sezonul ’28-’29 a pregătit pe Unirea Tricolor, cîştigînd campionatul Capitalei, iar în următorii doi ani îl găsim la CFR Arad, echipă cu care ajunge în finala campionatului naţional, în 1930. în acelaşi an obţine titlul de doctor în agronomie. Figură importantă în fotbalul nostru, îşi extinde activitatea, devenind şi director al cotidianului “Sportul capitalei”. între timp, antrenează echipa Acvila Giurgiu. Ca ziarist, se mută la “Curentul”, în 1938, şi deschide prima şcoală de antrenori din ţară.
în anul următor devine selecţioner unic al reprezentativei ţării, calitate în care este prezent la Roma, în 1940, cu ocazia unei partide de referinţă pentru fotbalul nostru interbelic: Italia – România 2-1.

Agronomul veşnic tînăr

După război, dr. Virgil Economu rămîne un pion extrem de important în lumea fotbalului autohton. începînd cu anul 1945 se implică activ în reorganizarea FR Fotbal (între 1946 şi 1948 a fost chiar preşedinte al acesteia) şi apariţia ziarului “Sportul popular”. în anii următori continuă să-şi facă şi meseria de agronom, dar nu se desparte de fotbal. în 1954 devine consilier tehnic al CCA-ului, conceptul său modern despre fotbal aflîndu-se la baza jocului spectaculos şi performanţelor echipei militare. Aşezarea pe teren şi tactica de joc adoptată de echipa “de aur” – cea care a făcut atîtea furori în deceniul al şaselea al secolului trecut, atît în ţară, cît şi în străinătate – sînt opera gîndirii şi principiilor sale. Este perioada în care, pentru a marca legăturile sale “franceze” şi asemănarea cu eroul lui Victor Hugo din “Mizerabilii”, jucătorii militari cunoscuţii îl omagiază cu porecla “Jean Valjean”! Pe care a acceptat-o cu plăcere toată viaţa. în 1957, dr. Virgil Economu se retrage pentru o perioadă, revenind în fotbal după cinci ani, în 1962, ca director al primului centru naţional de copii şi juniori din ţară – “23 August”. Deşi devenise septuagenar, se reîntoarce la Steaua în 1966, pentru un sezon, dar rămîne în activitate şi după aceea, pînă în 1974, în funcţia de consilier tehnic al FRF, deşi se apropia de onorabila vîrstă de 80 de ani! De altfel, a trecut în nefiinţă în vara anului 1978.

Practicianul teoretician!

Chiar dacă a depus o intensă activitate practică în fotbal, marea pasiune a vieţii dr. Virgil Economu a fost teoretizarea acestuia, crearea unui concept naţional cît mai apropiat de calităţile şi temperamentul jucătorilor români. Nu mai puţin de şapte lucrări de specialitate vin să confirme capacitatea profesională a celui care este socotit şi astăzi cel mai mare teoretician al fotbalului nostru. Cele mai cunoscute rămîn “Fotbal – probleme de tactică în jocul modern” (1964), “Sistemul cu patru fundaşi” (1965) şi “Fotbal de la Mexic la Munchen” (1972).
Dr. Virgil Economu a făcut parte din categoria puţin numeroasă a oamenilor polivalenţi care, înzestraţi natural cu calităţi diverse, reuşesc să devină, prin muncă pasionată, la fel de competenţi în orice domeniu de activitate pe care îl abordează. Multitudinea preocupărilor l-a stimulat în permanenţă, determinîndu-l să se exprime la cel mai înalt nivel, indiferent că era vorba de agronomie, fotbal sau ziaristică. Aflat mereu în căutarea perfecţiunii, veşnic nemulţumit de ceea ce realizase, Economu era constant preocupat de a rămîne în permanent contact cu realităţile vremii, fiind un duşman declarat şi înverşunat al rutinei şi suficienţei. S-a aflat, din această cauză, în conflict cu mulţi oameni de fotbal, criticînd constructiv tot ceea ce i se părea că poate fi corectat, îmbunătăţit. Oponenţilor săi le răspundea mereu cu aceeaşi vorbă de duh: “Ne vom prăbuşi într-un hohot de rîs”!
Indiscutabil, am parcurs în fugă biografia uneia dintre cele mai complexe şi semnificative personalităţi ale fotbalului românesc, un om care, timp de o jumătate de secol, prin gîndirea sa a marcat puternic existenţa şi dezvoltarea “regelui sporturilor” din România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here