Simona Halep, despre importanța mental coachingului și a școlii

0
335

Seminarul intitulat “Antrenament pentru părinţi şi antrenori” va avea loc în data de 28 iunie, începând cu ora 17, timp de aproximativ trei ore, la Centrul Naţional de Tenis, informează FRT.

Părerea Simonei Halep despre acest eveniment este:

Despre seminar

„Ideea acestui seminar mi se pare foarte bună. Ajută mult ca aceste persoane (implicate în tenis – copii/părinţi) să înţeleagă acest sport şi să se dedice POZITIV.”
„Copiii au nevoie de sprijinul părinţilor mereu, nu contează vârsta sau nivelul la care au ajuns. Dar relaţia trebuie să rămână strict părinte – copil. Eu am avut și am în continuare nişte părinţi deosebiţi. Nu am fost forţată niciodată, nu am fost certată niciodată pentru că am pierdut sau să mi se reproşeze că au investit (financiar şi sufleteşte) în mine. Niciodată! Dar mereu au fost alături de mine, implicaţi!”

Despre Mental Coaching

„Din propria mea experienţă recentă (3 săptămâni cu Silviu Zancu) spun că este bun.. Te ajută mult să te înţelegi ca sportiv şi să găseşti aspectele la care trebuie să lucrezi: în plus te ajută cu metode. Este greu să-ţi dai seama de nişte lucruri atunci când eşti prea mult în interiorul lor.”
Cele mai importante lucruri
„O susţinere financiară ca să nu fie îngrijoraţi. Încrederea este factorul principal. Părinţii să aibă înţelegerea necesară să susţină pasiunea copilului faţă de tenis. Şi niciodată să nu se uite sentimentul de joacă, de plăcere, de bucurie sufletească”

Despre dificultăţi

„Sacrificiile sunt enorme. Îmi dau seama de la zi la zi că trebuie să te dedici în totalitate sportului, cu jumătăţi de măsură nu reuşeşti. Şi asta o spun cu toată convingerea. Trebuie să renunţi la multe, chiar şi la tine că persoană dacă ai un vis măreţ în capul tău ca sportiv”.

„Mie nu-mi este greu să fac acest lucru pentru că am o dorinţă enormă să reuşesc ce mi-am propus, să reuşesc tot ce am visat zi de zi de când am devenit jucătoare profesionistă de tenis. Însă nu este uşor!”

Despre şcoală

„Este foarte importantă şi nu trebuie lăsată niciun moment; chiar luate şi ore suplimentare acasă atunci când din cauza turneelor nu poţi merge la şcoală!”.

„Şi încă un lucru…. e minunat acest sport!”

Informații despre seminar

Acest seminar este adresat în special părinţilor jucătorilor de tenis şi își propune o tema principală la care cei mai mulți dintre noi căutăm un răspuns: cum ajung sportivii să-şi valorifice potenţialul în tenis. În cadrul acestui curs ne propunem să răspundem la o serie de întrebări cu privire la motivarea şi sprijinul pe care ne dorim să le oferim copiilor noştri.

Lectorul acestui seminar va fi Silviu Zancu, specializat în Mental Coaching si neuro linguistic programming.

Seminarul se adresează atât părinţilor, cât şi antrenorilor şi sportivilor care doresc să participe.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here