Serie A: Incepe returul!

0
93

Campionatul italian intră în acest weekend în a doua sa jumătate, cea care va decide cîştigătoarea “lo scudetto”, participantele în Europa, dar şi retrogradatele

După nouăsprezece etape pasionante, Serie A rămîne o competiţie deschisă oricăror posibilităţi. Şi asta chiar dacă Interul lui Chivu şi Mancini conduce autoritar plutonul, determinat să nu cedeze trofeul de campioană. “Imbatabilii” din Milano, aşa cum i-a poreclit presa peninsulară, au defilat în prima parte a sezonului, doar Roma şi Juventus părînd capabile să le opună rezistenţă.

Echipa din Capitală n-a avut nici ea un tur rău, însă diferenţa de valoare faţă de rivala lombardă s-a văzut în meciul direct, din septembrie, cînd Totti şi ai lui au fost umiliţi chiar pe “Olimpico”, scor 1-4. În plus, “giallorossilor” le lipseşte constanţa interistă: au pierdut puncte mari cu adversare teoretic inferioare lor, ca Napoli, Empoli, Livorno sau Torino.
Juventus, care a încheiat turul pe podium, este marea revelaţie, în condiţiile în care vorbim de o nou-promovată, fie ea legendară. Alături de “Bătrîna Doamnă” stă Udinese, ce vrea să imite performanţa din sezonul 2004-2005, cînd a prins locul patru şi Liga Campionilor. Fiorentina lui Mutu rămîne o promisiune frumoasă, capabilă de orice în zilele ei bune, “violeţii” fiind în graficul Champions League. Ca şi, fără îndoială, AC Milan! În zona “minată”, mai multe echipe calcă pe pămînt nesigur. Cagliari şi-a pierdut busola, dar nici Reggina, Siena, Torino, Lazio sau Parma nu se simt prea bine.

Una peste alta, se anunţă un retur pasionant, în care totul se poate schimba, de la ocupanta poziţiei de lider, la retrogradarea unei formaţii de tradiţie.

Iată programul etapei a XX-a şi rezultatele consemnate în tur:

Atalanta – Reggina (1-1)
Cagliari – Napoli (2-0)
Catania – Parma (2-2)
Empoli – Fiorentina (1-3)
Livorno – Juventus (1-5)
Milan – Genoa (3-0)
Roma – Palermo (2-0)
Sampdoria – Siena (2-1)
Torino – Lazio (2-2)
Udinese – Inter (1-1)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here