SCOTIA/ Celtic – Rangers, derby pentru titlu

0
48

Cu doar opt etape înainte de finalul campionatului, Celtic şi Rangers se vor duela în celebrul “Old Firm”, o eventuală victorie a “verzilor” putându-i detaşa decisiv către al 43-lea titlu din istoria clubului

Pe 27 decembrie 2008, chiar de “Sfântul Ştefan”, Celtic reuşea să obţină trei puncte foarte importante în derby-ul cu marea rivală Glasgow Rangers. Graţie succesului de pe “Ibrox Park”, verzii păreau teoretic scăpaţi în campioni în acest sezon. Următoarele patru etape aveau să fie însă catastrofale pentru “catolici”, care au înregistrat doar o singură victorie. De forma slabă a trupei antrenate de micuţul Gordon Strachan au profitat imediat cei de la Rangers, care se află acum la doar două puncte în coasta liderului din Scoţia. În acest context, derby-ul ce se va disputa duminică, de la ora 15.30, în direct pe Sport 1, are o miză uriaşă pentru ambele combatante.

Deşi Celtic este cotată cu prima şansă, în special datorită avantajului terenului propriu, partida se anunţă una sub spectrul hazardului. În precedentul derby de pe “Celtic Park”, disputat chiar în acest sezon, Rangers a reuşit o victorie foarte spectaculoasă, scor 4-2, eroul meciului fiind Kenny Miller, autor a unei duble. “La câte puncte am pierdut în acest sezon, ar trebui să fim recunoscători că ne aflăm încă în cursa pentru titlu. Dacă vom câştiga campionatul ar fi ceva senzaţional, aproape un miracol”, spune portarul lui Rangers, Allan McGregor.

Derby-ul din acest final de săptămână reprezintă al 382-lea episod din “Old Firm”. Deşi aflată în umbra marii rivale în ultimele sezoane, Rangers are totuşi un bilanţ pozitiv în duelurile directe: 152 victorii, 92 egaluri şi doar 138 înfrângeri.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here