Sapunaru apreciat de presa portugheza

0
71

 Cotidianul portughez Record scrie, vineri, că fundaşul Cristian Săpunaru a avut o evoluţie care l-a mulţumit pe antrenorul Jesualdo Ferreira, în meciul său de debut la FC Porto, şi consideră că românul îl poate înlocui cu succes pe Jose Bosingwa, transferat la Chelsea.

Jucătorul român este pe placul antrenorului Jesualdo Ferreira. Românul este văzut ca noul Bosingwa, chiar dacă sunt doi jucători total diferiţi, deşi ambii evoluează pe acelaşi post. Dar asta nu înseamnă că nu poate să fie folositor echipeinotează publicaţia portugheză.

Sursa citată scrie că Săpunaru are un joc aerian mai bun decât Bosingwa şi se remarcă mai ales la loviturile de colţ, iar o altă calitate este că poate trimite baloane în ofensivă:

“În meciul cu PAOK, Săpunaru a demonstrat că ştie să paseze foarte bine, deşi nu a folosit lansările de mingi spre atacanţi în cele 45 de minute cât a jucat. El a închis flancul pe care a evoluat şi a garantat siguranţă în defensiva”.

Cristian Săpunaru s-a transferat în această lună de la Rapid la FC Porto. Formaţia lusitană a plătit 2,5 milioane de euro în schimbul 50% din drepturile asupra jucătorului şi i-a fixat o clauză de reziliere a contractului în valoare de 25 de milioane de euro, informeaza NewsIn.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here