Săptămâna cupelor la Digi Sport. 11 meciuri din Spania, Italia şi Anglia vor fi transmise în direct

0
322

Săptămâna aceasta, nu mai puţin de 11 partide din Cupa Spaniei, Cupa Italiei şi Cupa Ligii Angliei vor fi transmise în direct pe canalele Digi Sport.

Seria transmisiunilor va începe marţi seară. De la ora 22:00, echipa la care evoluează românul Vlad Chiricheş, Napoli, va juca pe teren propriu cu Spezia, în optimile de finală ale Cupei Italiei, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3. La aceeaşi oră, dar pe Digi Sport 1, puteţi urmări partida tur din semifinalele Cupei Ligii Angliei, dintre Manchester United şi Hull City. Un sfert de oră mai târziu, la Digi Sport 2, va începe manşa secundă din optimile Cupei Spaniei dintre Atletico Madrid şi Las Palmas.

Miercuri sunt programate cinci meciuri. În Cupa Spaniei, ziua începe cu o partidă în care este implicat un alt jucător român, Florin Andone. Echipa sa, La Coruna, se deplasează pe terenul lui Alaves (ora 20:00, pe Digi Sport 1), apoi, pe acelaşi post, de la 22:15, se va juca Barcelona – Bilbao.

Cupa Italiei propune de asemenea două meciuri. Formaţia lui Ciprian Tătăruşanu şi Ianis Hagi, Fiorentina, primeşte acasă pe Chievo (ora 18:30, pe Digi Sport2), în timp ce Juventus o va întâlni pe teren propriu pe Atalanta, de la 21:45, pe Digi Sport 3. În fine, tot de la 21:45, pe Digi Sport 2, se va disputa meciul dintre Southampton şi Liverpool.

Joi vor avea loc ultimele partide. În Cupa Spaniei, Celta Vigo – Valencia (20:00, Digi Sport 2) şi Sevilla – Real Madrid (22:15, Digi Sport 1), iar în Cupa Italiei, Milan o primeşte pe San Siro pe Torino (22:00, Digi Sport 2).

Returul optimilor de finală din Cupa Spaniei, la Digi Sport
Atletico Madrid – Las Palmas, marţi, ora 22:15, Digi Sport 2 (în tur 2-0)
Deportivo Alaves – Deportivo La Coruna, miercuri, 20:00, Digi Sport 1 (în tur 2-2)
Barcelona – Athletic Bilbao, miercuri, ora 22:15, Digi Sport 1 (în tur 1-2)
Celta Vigo – Valencia, joi, ora 20:00, Digi Sport 2 (în tur 4-1)
Sevilla – Real Madrid, joi, ora 22:15, la Digi Sport 1 (în tur 0-3)

Optimile de finală ale Cupei Italiei, la Digi Sport
Napoli – Spezia, marţi, ora 22:00, în direct la Digi Sport 3
Fiorentina – Chievo, miercuri, ora 18:30, în direct la Digi Sport 2
Juventus – Atalanta, miercuri, ora 21:45, în direct la Digi Sport 3
AC Milan – Torino, joi, ora 22:00, în direct la Digi Sport 2

Semifinalele Cupei Ligii Angliei, la Digi Sport
Manchester United – Hull City, marţi, ora 22:00, în direct la Digi Sport 1
Southampton – Liverpool, miercuri, ora 21:45, în direct la Digi Sport 2

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here