Rugbystul cu picioarele amputate din cauza radiațiilor

0
337

O parte dintre sportivi plătesc tribut după încheierea activității, din cauza solicitărilor fizice extenuante din perioada numeroaselor ore de antrenamente sau din timpul competiţiilor. S-au întâlnit situaţii de sportivi care au probleme cu coloana vertebrală, brațe, genunchi sau tibii, în funcţie de particularităţile fiecarei discipline sportive. Din păcate, unii sportivi au avut de suferit şi din cauza unor factori ce nu au depins de ei. Cred că sunt destul de puţine persoane care să nu fi auzit de nenorocirile care au avut loc la Hiroshima sau la Cernobâl. Dar cine ar fi crezut că şi Bucureşti-ul a avut un fel de Cernobâl? Revista Sport Magazin vă prezintă drama unui sportivi care a avut enorm de suferit din cauza iradierilor cu substanțe radioactive din București. Zona despre care povestim se întinde undeva, nu departe de stadionul Giuleşti, lângă uzinele Griviţa, mai exact la fabrica de Utilaj Chimic. Una dintre victime, Petre Barbu, fost rugbist şi arbitru de performanţă a povestit cum şi-a pierdut ambele picioare din cauza unei boli declanşată de iradierile de lângă locul de muncă. Iar un alt fost rugbist, Mihai Ţibuleac, a decedat din cauza iradierilor.

rugby1

 Picioarele amputate din cauza radiaţiilor

 Petre Barbu a debutat în 1967, la juniorii Rapidului, că nu era Locomotiva atunci. “În ’70 am terminat junioratul şi am jucat câteva meciuri la echipa mare la Rapid, în Divizia A, iar prin ’71 m-am trezit luat în armată la Dinamo. Am plecat de la Dinamo, am ajuns la Griviţa Roşie, iar asta se întâmpla prin ’71-’72. Am stat la Griviţa până în ’80. Acolo am prins cea mai bună parte a carierei, cu două titluri de vicecampion, cu turnee multe, cu deplasări. După perioada de la Griviţa Roşie, terminasem studiile superioare, îmi făcusem o familie, am revenit din nou la prima dragoste, la Rapid. Am jucat încă vreo trei ani acolo şi cam asta a fost. Am fost internaţional de juniori în 1970, am participat la Campionatul European, apoi prin divizia internaţională B şi la tineret. La echipa mare nu am fost decât rezervă. Am jucat în jur de 20 de meciuri la echipele naţionale. În primul eşalon am evoluat timp de 10 ani şi am jucat în jur de 15 meciuri pe sezon”, declara rugbistul. Petre Barbu, cu o sănătate de fier căpătată în urma practicarea sportului de performanţă şi cu un psihic asemenea nu avea de unde să ştie că va plăti scump perioada petrecută la Griviţa Roşie. Fostul rugbist a lucrat acolo la vagoane, deoarece nu-i plăcea munca de birou, deşi absolvise o facultate. El spunea că boala a venit pe neanunţate. Diagnosticul dat de medic a fost crunt: arteriopatie obliterantă “Boala asta te lasă în pace numai când ajungi la cimitir. Totul a plecat de la mediul de iradieri cu care aveam contact. Nu îmi plăcea munca de birou. Şi după ce am terminat facultatea am mai stat 2-3 ani tot pe post de muncitor. Lângă Griviţa, la vagoane, unde lucram eu, erau firme cu chimicale şi de acolo a plecat totul. Am lucrat vreo douăzeci şi ceva de ani acolo. Fizic am fost afectat treptat, primul picior mi s-a tăiat prin ’93, şi mai mergeam în cârje, iar în ’99 mi s-a tăiat celălalt. Că zic ăştia de Cernobîl… noi am avut la Griviţa iradieri mai multe”. Între timp a urmat cariera de arbitru internaţional. “Am debutat ca arbitru cu ecuson în Divizia A în ’84. În ’90 am făcut cursurile de arbitru internaţional şi tot atunci am terminat cu totul pentru că a intervenit boala asta. După apariţia bolii, în ’92 am terminat toată activitatea. Ca arbitru cred că am aproximativ 100 de meciuri conduse la Divizia A, iar la nivel internaţional am condus vreo 10-12. Erau puţine în perioada aia, nu ca acum, când sunt o mulţime de competiţii. E păcat că am pierdut vreo 10 ani din arbitraj, deoarece a trebuit sã renunţ din cauza bolii pe la 40 de ani. Erau anii de după Revoluţie, iar rugby-ul începuse să se mişte şi să se mai iasă prin alte ţări”.

rugby2

Mihai Țibuleac a murit din cauza iradierilor de lângă Grivița

Din nefericire, din cauza iradierilor de la uzina de Utilaj Chimic de lângă Griviţa Roşie CFR au avut loc şi drame. Petre Barbu povesteşte că printre persoanele care au plătit cu viaţa din cauza iradierilor s-a numărat şi o glorie a rugby-ului românesc, Mihai Ţibuleac. ”Mulți dintre colegii mei de serviciu şi chiar din lumea sportului au trecut deja pe lumea cealaltă. Era şi Mihai Ţibuleac, care a lucrat tot acolo cu mine, iar el era un om extraordinar. Eu am mai fumat, am mai făcut câte o prostie. Dar Mihai nimic, era foarte cuminte.Mihai a lucrat acolo, iar la 62 de ani s-a dus săracu’. A fost o celebritate în lumea rugby-ului. Ghinionul lui e că a lucrat în mediu toxic lângă Uzinele Griviţa. A murit din cauza iradierilor emanate de la fabrica de Utilaj Chimic. La câteva luni dispăreau câte două-trei personae.  Fabrica de Utilaj Chimic avea aproximatic 5.000 sau 6.000 de oameni şi parcă nici nu se observa lipsa lor. Ca salariat purtam un gen de ecuson care cică măsura nivelul radiaţiilor, dar, de fapt, arăta ce le trebuia comuniştilor. Actualmente, la fabrica de Utilaj Chimic nu mai există decât o secţie care nu mai utilizează materiale care să emane radiații” a declarat Petre Barbu. Atelierele CFR Grivița sunt o companie care se ocupă cu repararea de material rulant. A fost creată în anul 1897 pentru reparația locomotivelor cu abur și a vagoanelor de călători. Inițial trebuia să asigure reparații și piese de schimb doar pentru trenurile bucureștene, cu traseu prin Capitală dar în cele din urmă au ajuns o piesă de bază pentru întreaga industrie feroviară din România. Cartierul Grivița din prezent s-a dezvoltat in jurul acestor ateliere. Principalul client al firmei este operatorul feroviar de stat CFR Călători. În septembrie 2008, compania era controlată de omul de afaceri Fathi Taher. În octombrie 2009, pachetul majoritar de acțiuni, de 92,76% din capital, era deținut de Asociația Salariaților Atelierelor CFR Grivița. CFR Grivița va fi un nume asociat pentru totdeauna cu Marea Recesiune, deoarece pe 16 februarie 1933 a izbucnit aici o grevă uriașă, în care a fost implicat Gheorghe Gheorghiu-Dej. Greva a fost înăbușită violent de către guvernul român de atunci. După ce autoritățile au pătruns în Atelierele CFR Grivița, au ridicat trei morți. 34 de oameni au trebuit să fie duși la spitalele CFR Witting, Filantropia, Colentina, Militari si Brâncoveanu. Ulterior dintre aceștia au mai murit 4 muncitori. Alți 20 muncitori cu răni ușoare au fost duși la sediul Corpului Gardienilor Publici, unde au beneficiat de ajutor medical. Dintre militari, au murit doi soldați și un gardian public, împușcat în data de 15 februarie.

În timpul regimului comunist, CFR Grivița a fost redenumită Grivița Roșie, un omagiu adus comuniștilor care au organizat greva din 1933. În afară de CFR Grivița în zonă își mai are sediul compania GRIRO, care produce utilaje și instalații din domeniul chimic. Aceasta a fost inițial tot o componentă a Atelierelor CFR Grivița. În 1961 Întreprinderea de utilaj Chimic Grivița Roșie devine un producător independent. Numele GRIRO este adoptat în 1990, când compania se divide pe acțiuni. În 2004 se privatizează.

rugby3

Filmele de la studiourile Buftea se developau când treceau pe lângă uzină

În perioada de invaliditate, Petre Barbu nu a putut sta departe de pasiunea lui, sportul, participând la diverse competiţii dedicate persoanelor cu handicap. “Am fondat un club în Bucureşti, afiliat la federaţie, cu personalitate juridică cu tot. Am participat cu la campionate europene, am fost la turnee prin Marea Britanie, avem şi medalii. Găseam personae care să poate să facă ceva în sportul cu handicap, care însemna un tenis de masă sau şah. Am participat la multe competiţii, am fost şi la un festival internaţional al tineretului cu handicap. Am văzut acolo oameni din diferite ţări cu tot felul de dotări, iar însoţitorii erau mai mulţi decât participanţii. Aveam o fundaţie care îmi asigura corespondenţa, telefoane şi o maşină dotată special. Când acea fundaţie nu a mai putut să mă ajute am rămas mort. Erau şi câţiva foşti sportivi, de prin provincie, de pe la haltere, care sunt şi acum, dar nu de mare performanţă”. Petre Barbu mai povesteşte despre un episod cel puţin misterios din perioada comunismului. ”Dom’le, banda e goală, nu se poate, unde a dispărut? Filmul e şters, imposibil, ce s-a întâmplat?”, asta e replica celor se uitau peste benzile care veneau de la studiourile Buftea. Le-a trebuit ceva timp să descopere cauza care provoca developarea accidentală a filmelor. De vină erau acele radiații blestemate de al fabrică. S-au făcut raportări, plângeri. Nimic însă nu s-a mișcat. Cei cu filmele au început să ocolească zona, dar oamenii au rămas, iar sănătatea lor se developa puțin câte puțin. Așa era pe vremea lui Ceauşescu”, a povestit fostul rugbist.

Cu toate că soarta l-a lovit crunt, fiindu-i amputate ambele picioare, Petre Barbu s-a remarcat în timpul vieţii printr-o atitudine pozitivistă faţă de viaţă. “A depins cel mai mult de ‘bărbos’, care m-a băgat în “cantonamentul” ăsta pentru restul vieţii. Am avut şi perioade când nu m-am putut ridica din pat, mă şi îngrăşasem, mi se umflase corpul, dar după ce am luat medicaţia, totul a revenit la normal”. Petre Barbu a decedat în data de 19 aprilie 2012.

(de Romeo Chiriac)

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here