ROMANIA – SERBIA/ Seara in care trebuie sa credem!

0
83

Într-o Românie împărţită în mod inegal şi inechitabil între optimişti şi pesimişti, a sosit şi momentul marelui examen

Cei mai mulţi s-au grăbit să cânte prohodul naţionalei lui Mutu, prevestind un dezastru cu Serbia. Există însă şi o altă tabără, a celor care se încăpăţînează să creadă cu adevărat. Hai România! Cifrele ne privesc încruntat şi parşiveşte. Există un aşa zis complex, cel puţin în fotbal, al românilor, atunci când se întâlnesc cu iugoslavii. Iar Serbia a preluat palmaresul unei Iugoslavii făcută cioburi de alţii. Plavii şi-au păstrat, nu doar supranumele, ci şi orgoliul acestui popor greu de supus.

Cum spuneam, cifrele nu ne ajută deloc. În clasamentul unei grupe absolut ciudate, ne despart, negativ, trei locuri, de adversarii noştri de sâmbătă. Sigur, tot plavii beneficiază de o altă sumedenie de atuuri. Sunt mai în formă la nivel de naţională, iar “nebunul” Radomir Antic mizează pe atac. Jucătorii lor se impun la marile cluburi europene. Toate acestea sunt cât se poate de reale şi palpabile. Dar”¦

“¦România a ştiut mai mereu să renască. Rolul păsării Phoenix îl interpretăm cât se poate de bine. Ne-a învins bezmetic Lituania, iar Franţa ne-a întins pe tavă ghinionul. Poate tocmai de aceea, acum este momentul revoltei. Momentul în care putem învinge noua favorită a grupei. Pentru că există şi cealaltă tabără. A celor care cred. A celor care sunt convinşi, atunci când se trezesc din vis, că mâine vom putea fi din nou ceea ce am fost ieri!

Clasament Grupa a VII-a

1. Serbia 4 3 0 1 9-3 9
2. Lituania 4 3 0 1 6-3 9
3. Franţa 3 1 1 1 5-6 4
4. Austria 4 1 1 2 5-7 4
5. România 3 1 1 1 3-5 4
6. Faroe 4 0 1 3 1-5 1

S-au jucat

Serbia-Faroe 2-0
Austria-Franţa 3-1
România-Lituania 0-3
Faroe-România 0-1
Lituania-Austria 2-0
Franţa-Serbia 2-1
Faroe-Austria 1-1
Serbia-Lituania 3-0
România-Franţa 2-2
Lituania-Faroe 1-0
Austria-Serbia 1-3

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here