România, în semifinalele European Summer Cups Girls U 16

0
68

La festivitatea de deschidere a European Summer Cups Girls U 16 au intrat rând pe rând echipele reprezentative din Belarus, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Moldova, Italia, Suedia şi România. Cuvântul de deschidere l-a rostit prof. Gheorghe Borţan, iar reprezentantul principalului sponsor, Dr. Oetker România, Directorul General, Ioan Cozma, a rostit salutul organizatorilor, tradus în limba engleză de directorul turneului, Alex Schuster. Apoi au fost intonate imnurile celor opt naţionale şi după depunerea jurămintelor de către reprezentanţii echipelor şi arbitri, s-a declarat oficial competiţia deschisă. România a intrat într-o grupă cu Italia, Bulgaria şi Moldova, iar pe cealaltă parte a tabloului au fost Croaţia, Ungaria, Belarus şi Suedia. Prima a intrat în teren pentru echipa noastră Gabriela Nicole Tătăruş, care a avut-o ca adversară pe Vlada Medvedcova. Bucureşteanca  s-a impus fără mari probleme. Adversara, în mod evident a crescut considerabil calitatea jocului faţă de anul trecut.  Nicole a învins cu 6-1, 6-0. În cel de-al doilea meci, Ioana Gună,  nu s-a lăsatmai prejos şi a încheiat conturile cu Alexandra Zaicenco tot în două seturi, 6-2, 6-4. În aceste condiţii, partida de dublu a devenit o formalitate, căci echipa României obţinuse deja calificarea în semifinală. Antrenorul Radu Popescu a mizat pe perechea Mihaela Lorena Mărculescu/Nicole Tătăruş care s-a înfruntat cu echipa formată din Vlada Medvedcova şi Alexandra Zaicenko. Scor 2-6, 6-2,  6-3, pentru micile tricolore.

“Ma simt foarte bine. Am jucat destul de bine la meci. M-am simtit bine pe teren.  Am surprins-o cu serviciul. Am alergat destul de bine. In prima partida nu mi-a mers foarte bine returul. Adversara a jucat bine, am mai vazut-o la cateva turnee. La acest turneu am vrea sa ne calificam. Locul 1 este destul de greu pentru ca maine jucam cu Italia. Si fizic si psihic ma simt bine“, a declarat  Tatarus Gabriela Nicole.

“Ma simt destul de bine. Am luat meciul in serios inca de la inceput pentru ca trebuia sa fac 2-0. Prima fata de la noi din echipa a castigat si trebuia sa mergem mai departe.Nu simt o presiune pentru acest turneu, dar ne dorim sa ne calificam. Cred ca vin de la sine mici emotii pe care trebuie sa le transformam in emotii pozitive. Astazi am jucat destul de bine. Am incercat sa atac si sa pun presiune pe adversar si am simtit in mare parte cam toate loviturile. La adversa mea cred ca serviciul nu a mers bine . Eu am incercat sa nu fac foarte multe duble greseli. Imi doresc ca maine sa castigam chiar daca vom avea meciuri grele . Echipa Italiei este una destul de buna. Am mai jucat cu una din fetele din grupa Italiei si scorul a fost de 2-0 pentru ea, dar maine nu se stie cine si cum vom juca. Atunci cand joci pentru Romania ai o adrenalina si iti doresti sa castigi. Ma simt foarte motivata. Baza este foarte frumoasa. Nu am mai fost de 4-5 ani aici si este o atmosfera foarte placuta“, a declarat dupa meci Ioana Guna.

“A iesit bine pentru prima zi. Pot sa spun sortii ca daca la prima tragere ne-a dat o pozitie mai dificila. Ma rog adversarul a fost mai accesibil din primul tur. As fi preferat sa ne ducem in jumatatea a doua a tabloului pentru ca totusi favorita lor este o romanca destul de tare si ma asteptam ca Bulgaria sa o fisureze macar, sa ii creeze ceva probleme, ca sa ne fie mai usor sa o spargem. Vorbesc despre Italia. Fetele din echipa mea au avut un joc bun si au transat destul de clar victoria. Sper sa fie motivate fetele pentru ca este calificarea in turneul final si iti da sansa sa te confrunti cu cele mai bune jucatoare de pe continent si chiar sa accezi la primele 5 pozitii si sa mergi la campionatul mondial pe echipe. Pentru meciul de maine cu Italia s-ar putea schimba si configuratia echipei. E vorba si de inspiratie. Am zis sa odihnesc una din fete si sa incep altfel partidele. Prima data am fost aici acum 10 ani. Era un loc modest atunci. Este o schimbare radicala. Este cu totul o alta incinta. Cred ca foarte multe echipe ar vrea sa aiba o asltfel de sala. E un lucru deosebit tott ceea ce este aici la baza“, a declarat capitanul nejucator Radu Popescu.  Sponsorul principal al evenimentului este Dr.Oetker. Ediția 2015 se bucură de sprijinul sponsorilor:Karcher, Steinel, Râureni, Consiliul Local Curtea de Argeş, Posada, Consiliul Judeţean Argeş, Păstrăvăria Brătioara, Lupa GPS, Vodafone. Parteneri media: Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group. Dr. Oetker are o tradiție de peste 120 de ani pe plan internațional, iar în România activează de peste 16 ani. Astăzi, Dr. Oetker România ocupă, cu cele peste 230 produse, poziția de lider de piață pe toate categoriile sale: ingrediente pentru prăjituri, deserturi pudră, conservanți pentru legume și fructe, pizza & snack-uri congelate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ