REAL MADRID/ La tranta cu vikingii

0
62

După ce iniţial trebuia să dispute cu AC Milan a 31-a ediţie a trofeului “Santiago Bernabeu”, Real Madrid va susţine ultimul test dinaintea noului sezon luni, de la ora 23.00, contra multiplei campioane a Norvegiei, Rosenborg.

Mai în glumă, mai în serios, cea care a “sabotat-o” pe Real a fost marea rivală din capitală, Atletico Madrid, care în aceeaşi zi când “galacticii” trebuia să evolueze cu AC Milan, va juca returul play-off-ului Ligii Campionilor, împotriva lui Panathinaikos. Măsurile speciale de securitate pe care le presupune acest duel oficial au obligat-o pe Real să îşi devanseze meciul din trofeul “Bernabeu”. Numai că, surpriză! Milan nu mai poate veni la Madrid, pentru că este prea din scurt, “rossonerii” jucând în week-end prima etapă de Serie A, la Siena.

Rosenborg, roata de rezervă

În aceste condiţii, Florentino Perez a apelat la… Rosenborg. O alegere bizară, dacă ne gândim că norvegienii au terminat sezonul trecut abia pe locul cinci, iar în Europa League au fost scoşi în turul II preliminar de azerii de la FC Karabakh!

Probabil însă că Ronaldo, Kaka şi ceilalţi au nevoie de un sparring-partner înaintea deschiderii de sezon, de pe 30 august, acasă, în faţa lui Deportivo la Coruna. Ca să fim corecţi, totuşi, Rosenborg ocupă însă momentan poziţia de lider în “Tippeligaen”, după 20 de etape.

Revanşa lui Dorsin

Aruncat ca o măsea stricată de CFR Cluj, Mikael Dorsin o duce din nou bine. La o zi după ce foştii lui colegi vor fi vizitat “Groapa” dinamovistă, fundaşul lui Rosenborg se va duela cu “Balonul de Aur” din 2008, Cristiano Ronaldo. Suedezul nu este la prima întâlnire cu Real, echipă împotriva căreia marca un autogol în ediţia 2005-2006 a Ligii Campionilor. De altfel, Rosenborg şi Real Madrid s-au încrucişat de şase ori în această competiţie, între 1997-2005. Dacă vă gândiţi să pariaţi pe Real Madrid – Rosenborg, reţineţi că spaniolii au bifat cinci victorii contra vikingilor, dar şi că cel mai prolific marcator în cele şase întâlniri cu norvegienii a fost Raul, autor a patru goluri!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here