Razboiul banilor in Liga 1

0
58

Se anunţă un campionat cel puţin la fel de disputat precum precedentul. CFR Cluj şi Steaua continuă “războiul” început în urmă cu doi ani, însă, de data aceasta, se pare că în luptă vor intra, cu argumente serioase, Dinamo, Rapid şi Poli Timişoara. Totul se va învîrti însă în jurul banilor.

Campionatul bate la uşă. Pare un nou început, dar doar în statistică. Realitatea ne prezintă de fapt o continuare a unui război. Un război murdar, de uzură, în care scopul scuză mijloacele. Anul trecut, CFR Cluj a cîştigat doar o rundă, în faţa Stelei. Ardelenii s-au impus în final datorită investiţiilor imense. Steaua a ţinut trena pînă la ultimul fl uier. Prezentul se anunţă la fel de aspru. Dinamo, Rapid şi Poli Timişoara au realizat că fără investiţii cu adevărat serioase nu pot visa la supremaţie. Nici alte echipe din Provincie nu au stat cu mîinile în sîn şi îşi fac planuri mari. Unirea Urziceni, FC Vaslui, Universitatea Craiova şi chiar nou-promovata FC Braşov îşi fac planuri mari.

Zece milioane puse pe masă

Dincolo de sacoşele cu bani rezervate pentru arbitri sau diverse vestiare, de data aceasta, investiţiile au fost canalizate şi către transferurile de jucători. Recordmani? La fel ca anul trecut, CFR Cluj şi Steaua domină topul. Doar că acum rolurile s-au inversat. Clubul patronat de Gigi Becali a pus pe masa transferurilor un total de 5.300.000 de euro în această vară toridă. Nici ardelenii nu s-au arătat zgîrciţi, scoţînd din buzunare 4.700.000 de euro. Astfel, fix zece milioane de euro au fost investiţi în jucători. Rămîne de văzut dacă sumele vor fi amortizate sau se vor contabiliza la pierderi.

Revolta antrenorilor



Cele zece milioane de euro nu duc obligatoriu la o cursă în doi CFR – Steaua. La rîndul lor, Dinamo, Rapid şi Poli Timişoara au investit consistent în transferuri. Însă, nu doar banii vor face legea. Se poate vorbi şi despre o revoltă a antrenorilor. Ambiţia acestora poate face diferenţa în viitoarea ediţie. Marius Lăcătuş nu va suporta afrontul adus de Andone. Portughezul Peseiro vrea să demonstreze că poate face performanţă în Grant, iar Mircea Rednic şi-a propus să regăsească în iarbă cheia succesului la Dinamo. Duşan Uhrin a ajuns cu Poli în Europa, dar vrea mai mult. Exact acelaşi lucru îl urmăreşte şi Dan Petrescu, la Urziceni. În fine, nu trebuie omisă nici ambiţia proverbială a lui Răzvan Lucescu, deşi acesta se află la cîrma unei nou-promovate, FC Braşov.

Deranj în subsol



Dacă lupta pentru supremaţie e în mare parte stabilită, partea a doua a clasamentului pare la fel de echilibrată, cu destule pretendente la retrogradare. Dintre nou-promovate, doar FC Braşov este lipsită de griji. Teoretic, CS Otopeni şi Gaz Metan Mediaş par primele condamnate. Nici soarta Argeşului nu pare una deloc roz. Însă, cele trei îşi leagă speranţele de slăbiciunea altor partenere de întrecere. Gloria Buzău şi Farul nu par într-o formă maximă. Nici Pandurii şi Poli Iaşi nu lasă senzaţia că vor rupe inima tîrgului. Din cauza situaţiei resurselor limitate, în această horă poate intra şi Gloria Bistriţa. Mijlocul clasamentului pare a fi unul destul de “subţire”, cu FC Vaslui, Oţelul şi U. Craiova plasate într-o ordine absolut aleatorie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here