Probleme de efectiv pentru Olanda

0
69

Fără câţiva dintre jucătorii de bază precum Robin Van Persie, Andre Ooijer sau Arjen Robben, cu Edwin Van Der Sar absenţă de ultim moment din cauza unei fracturi de piramidă nazală şi cu Ruud Van Nistelrooy în lipsă de formă, antrenorul Marco Van Basten a trebuit să renunţe înaintea amicalului cu Rusia şi la Urby Emanuelson şi Johnny Heitinga.

Fundaşii lui Ajax Amsterdam au suferit accidentări în derbiul cu Feyenoord Rotterdam de duminică şi vor rata jocul cu Rusia pentru a fi recuperaţi cât mai repede în condiţiile în care Olanda are mari probleme de efectiv.

Pentru înlocuirea lui Edwin Van Der Sar, selecţionerul Marco Van Basten l-a preferat pe veteranul Henk Timmer, 35 de ani, de la Feyenoord Rotterdam.

Lotul rămas la dispoziţia lui Marco Van Basten pentru amicalul cu Rusia este de numai 18 jucători în timp ce lista jucătorilor ce nu pot fi selecţionaţi din cauza problemelor medicale a urcat la nouă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here