Primera Division: Valencia pierde pe final derby-ul cu Real Madrid

0
59

În derbiul etapei din Primera Division, Real Madrid a învins cu 2-1 Valencia şi pe lângă faptul că s-a apropiat la două puncte de lidera FC Barcelona, Realul a eliminat practic pe Valencia din lupta pentru titlu.

Real a început mai bine jocul şi a reuşit să deschidă rapid scorul, prin olandezul Ruud Van Nistelrooy în minutul 18, însă apoi Valencia a pus stăpânire pe joc şi şi-a creat câteva ocazii de gol.

Morientes, de două ori, şi David Villa au trecut pe lângă egalare înainte ca acelaşi Fernando Morientes să dea lovitura în minutul 51 când a restabilit egalitatea.

Finalul de meci a fost unul deosebit de dramatic, fundaşul gazdelor, Sergio Ramos (foto), a marcat pentru 2-1 iar în ultimele minute ocaziile s-au scurs cu rapiditate la o poartă şi la cealaltă, Robinho şi Van Nistelrooy, de la gazde, şi Silva, Morientes şi David Villa, de la oaspeţi, au trecut pe lângă goluri ce ar fi putut întoarce situaţia în meci.

S-a încheiat 2-1 pentru Real Madrid iar echipa lui Fabio Capello a ajuns la două puncte de lidera FC Barcelona în timp ce Valencia este practic eliminată din lupta pentru titlu.

În celălalt meci disputat sâmbătă în Primera Division, Real Sociedad a învins cu 2-0 pe Atletico Madrid, goluri marcate de sârbul Darko Kovacevic şi brazilianul Savio Bortolini, şi dacă Sociedad încă mai speră la salvare după această victorie, Atletico Madrid a ratat o şansă importantă de a se apropia de locurile de Liga Campionilor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here