PREMIER LEAGUE/ Tsunami de petrodolari

După achiziţionarea clubului de către un concern arab de investiţii în septembrie 2008, Manchester City şi-a propus să devină un fel de Real Madrid în variantă britanică.

Deşi şeicii s-au ţinut de cuvânt şi au pompat bani cu nemiluita, transferându-l la echipă pe brazilianul Robinho pentru 42 milioane de euro, rezultatul nu a fost deloc cel scontat. City a terminat abia pe locul 10 campionatul trecut, dar arabii nu au dezarmat. Manchester City şi-a întărit lotul în perioada estivală de transferuri cu achiziţii de milioane, precum Carlos Tevez (foto), Roque Santa Cruz, Emmanuel Adebayor sau Kolo Toure. Asta doar deocamdată…

“În Anglia, lumea crede că toate problemele se rezolvă cumpărând jucători”, a fost părerea acidă a tehnicianului “tunarilor” Arsene Wenger vis-a-vis de campania de transferuri a “celeştilor”.

Stiri recente

Sorana Cîrstea – Iga Swiatek, în turul trei la Mutua Madrid Open

Iga Swiatek, liderul WTA, s-a calificat în turul trei la turneul de la Madrid, fază în care o va...