PREMIER LEAGUE/ Razboi la Birmingham

0
46

Deşi campionatul se apropie de final, iar lupta pentru titlu ţine cu sufletul la gură microbiştii din Insulă, capul de afiş al rundei cu numărul 35 este derby-ul oraşului Birmingham

Cunoscut ca “Second City derby”, duelul dintre Aston Villa şi Birmingham City, este considerat unul dintre cele mai de încinse derby-uri din fotbalul englez. Primul meci direct s-a disputat în 1879, pe vremea cînd Birmingham City se numea Small Heath, şi s-a încheiat cu 1-0 pentru formaţia mai sus amintită. Cu şapte titluri şi o Cupă a Campionilor Europeni în palmares, Aston Villa este o formaţie mult mai titrată decît rivalii locali. Birmingham City se poate lăuda cu un singur trofeu în Anglia, Cupa Ligii, cucerită în 1963 chiar în faţa lui Aston Villa. Aflate mai mereu în eşaloane diferite, Aston Villa şi Birmingham City s-au întîlnit totuşi de 116 ori, bilanţul fiind unul destul de echilibrat. 48 de victorii pentru Villa, 38 pentru City şi de 30 de partide încheiate la egalitate. În 2002, Birmingham City promova în Premier League după două decenii. În aceste condiţii, derby-ul cu marea rivală locală stîrnea la acea vreme un adevărat război. Birmingham City a cîştigat ambele dueluri la capătul unor meciuri în care galeriile celor două formaţii s-au încăierat prin barurile din oraş. În 2003, “Second City derby” a produs un alt scandal monstru. Vedeta lui Aston Villa, Dion Dublin, i-a aplicat în semn de “colegialitate” un cap în gură mijlocaşului lui City, Robbie Savage. După acel meci, forţele de ordine au trebuit să intervină cu tunuri de apă şi gloanţe de cauciuc pentru a tempera spiritele între suporteri. Pentru a înţelege ura între cele două echipe, este poate bine de precizat că doar trei fotbalişti importanţi au fost de-a lungul istoriei subiectul unui transfer între Aston Villa şi Birmingham City, cel mai cunoscut fiind Chris Sutton. Derby-ul din această rundă se anunţă şi el foarte încins. Birmingham City se află în zona retrogradării, iar rezultatul de pe “Villa Park” ar putea conta decisiv în lupta pentru menţinerea pe prima scenă a fotbalului englez.

FOTO: Internaţionalul olandez, Wilfried Bouma (în alb-albastru), este unul din liderii lui Aston Villa

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here