PRELIMINARII CM 2010: INSULELE FEROE – ROMANIA/ Spalati rusinea!

0
76

Ceea ce trebuia să fie o banală excursie în Nord se transformă într-un meci de totul sau nimic după înfrîngerea suferită acasă cu Lituania. Contra şi ai lui au obligaţia să revină în ţară cu primele trei puncte din campania de calificare, altfel, pot rămîne în Insulele Feroe, unde e întotdeauna nevoie de pescari.

Cea dintîi “ieşire” a noastră în noile preliminarii se produce, miercuri, în Insulele Feroe, o zonă unde nu fotbalul ci pescuitul este modul de viaţă al locuitorilor. De aici trebuie să “pescuiască” primele trei puncte tricolorii, care vor înfrunta o naţională periferică.

“Nu trebuie să neglijăm meciurile cu Insulele Feroe”, a declarat diplomatic selecţionerul Victor Piţurcă după anunţul grupei de calificare a României la Campionatul Mondial din 2010, însă la acea vreme respectiva afirmaţie suna caraghios. Acum, după 0-3 cu Lituania la Cluj, respectiv un 0-2 mai greu (foto) decît o arată scorul între Feroe şi Serbia, suflăm şi în iaurt!

Însă orice s-a întîmplat în ultimele zile, şi oricîţi accidentaţi am avea, un pas greşit şi cu feroezii ţine de domeniul S.F.

Chiar dacă “nu mai există echipe mici” şi neprevăzutul, în fotbal ca şi în viaţă, ne surprinde cu garda jos din ce în ce mai des, diferenţa dintre România şi Insulele Feroe, în termeni fotbalistici, se măsoară în ani – lumină. Iar altceva decît 3 puncte este de neconceput.

O comparaţie redusă la esenţă: România, locul 13 mondial şi participantă la cel mai recent turneu major – Euro 2008. Feroe – locul 198 mondial din 200, cea mai slabă clasare din istoria micuţei naţionale nordice! Iar dacă vă întrebaţi care a fost “vîrful”, ei bine un decent loc 104 atins în 1999. Aceste date grăiesc limpede despre nivelul fotbalului din Insule, unul care n-a răzbit niciodată în lumea bună, accederea la un Campionat European sau Mondial fiind o veritabilă utopie pentru o echipă semi-amatoare, o formaţie de “pescari şi bucătari”, aşa cum am numi-o dacă am fi maliţioşi.

Nu sîntem însă, aşa că vom aminti mai degrabă că naţionala din Insulele Feroe ştie să fie şi buturuga mică. În 1990, a bătut Austria cu 1-0 în preliminariile lui Euro 92, iar mai recent, în calificările la Euro 2000 şi 2004, le-a scos peri albi scoţienilor, cu care a remizat acasă de două ori!

Pentru suporteri

România nu este însă zgîrcită la goluri ca scoţienii, şi – cel mai important – are de spălat ruşinea de la Cluj, aşa că ar trebui să joace la Torshavn ca într-o finală mondială, dacă fotbaliştii lui Piţurcă vor ca scuzele adresate suporterilor după noaptea neagră din Gruia să fie acceptate.

Meciul are o favorită indiscutabilă, şi aceea este România, însă ţinînd cont că în venele gazdelor de miercuri curge sînge de viking, victoria va fi probabil una muncită. Feroezii, de la care va lipsi fundaşul Tor Naes, suspendat, nu au fotbalişti în adevăratul sens al cuvîntului, doar salahori, nu au tehnică şi nici prea multă valoare, dar acel gol marcat acum un an Italiei dovedeşte că au tupeu.

Pînă la urmă, important este să plecăm din Insule cu trei puncte în tolbă şi fără accidentaţi, pentru că la uşă bate meciul cu Franţa.

I-am mai “snopit” de două ori

România are la activ doar două întîlniri cu micuţa naţională nordică, ambele în preliminariile CM 1994, şi terminate cu victorii la scor. 7-0 la Bucureşti în mai 1992 şi 4-0 în retur, la Toftir, pe 8 septembrie 1993.

Grupa a 7-a

Etapa I, 6 septembrie

Austria – Franţa 3-1 (Janko 9, Aufhauser 42, Ivanschitz 73 pen. / Govou 62)
Serbia – Insulele Feroe 2-0 (Jacobsen 30 ag., Zigic 88)
România – Lituania 0-3 (Stankevicius 31, Mikoliunas 69, Kalonas 87)

Etapa a II-a (10 septembrie)

Franţa – Serbia
Lituania – Austria
Insulele Feroe – România

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here