PRELIMINARII CM 2010/ Franta, executata si ea la Viena

0
54

Dacă mai există o rază de speranţă după ce ne-am izbit de pămînt, ea vine din Austria, unde marea contracandidată la calificare, Franţa, ne-a imitat suferind un eşec incredibil. Grupa a 7-a a luat-o razna!

Vestea bună: şi Franţa a pierdut, vestea proastă: Austria lui Bruckner trage şi ea la calificare. După şocul de la Cluj, gazdele ultimului european au produs cealaltă imensă surpriză a grupei a 7-a, jumulind “Cocoşul Galic” şi semnîndu-i probabil lui Domenech o sentinţă scrisă de luni bune.

Degringolada Franţei de la Euro 2008 continuă. Vicecampioana mondială s-a făcut de rîs, la fel ca şi noi, şi probabil că n-ar trebui să ridiculizăm neputinţa franceză pentru că ne-am regăsi în ea. Doar că ne scapă cum o echipă în care se regăsesc fotbalişti gen Henry, Mexes şi Govou, poate fi pulverizată de o naţională care nu reprezintă nimic pe continent. Însă deşi în principiu e o problemă de blocaj francez, meritele austriecilor sînt incontestabile. A fost prima victorie a Austriei împotriva Franţei după aproape patru decenii, de la un 1-0 consemnat în 1970.

În aceste condiţii, etapa a doua a grupei se anunţă una foarte interesantă, cu Franţa rănită în orgoliu primind vizita Serbiei şi revelaţiile primei runde , Lituania respectiv Austria, încrucişîndu-şi armele la Marijampole.

Feroe i-a pus probleme mari Serbiei

Următoarea adversară a tricolorilor, Insulele Feroe, a impresionat plăcut la Belgrad, chiar dacă a părăsit terenul conform regulii, adică învinsă. Serbia trebuia să dea recital de goluri pe “Maracana”, însă nu a făcut-o, blocată de apărarea disciplinată şi de travaliul incredibil al nordicilor. Succesul slavilor s-a născut dintr-un autogol şi o reuşită venită pe final, cînd oricum feroezii jucau în zece oameni.

Deşi a fost fluierată de proprii fani, naţionala lui Radomir Antic este singura forţă a grupei a 7-a ce contabilizează maxim de puncte după prima etapă, iar dacă va ciupi ceva şi la Paris, miercuri, va lua un avantaj timpuriu în lupta pentru calificarea la Cupa Mondială din Africa de Sud. Presa franceză a anunţat deja că dacă Domenech nu-i va aduce Franţei victoria contra sîrbilor, va fi demis de la cîrma naţionalei, cu o lună înaintea disputei cu România de la Constanţa.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here