Povesti adevarate/ Exista fair-play si la fotbal

0
51

În urmă cu zece ani, mai mulţi jucători ai Stelei, printre care Lăcătuş şi Dănciulescu, au pus mînă de la mînă şi au strîns bani pentru a-i ajuta pe colegii lor de la secţia de hochei

Fotbalul este de departe cel mai mediatizat sport din România, iar sumele cîştigate de cei care practică acest fenomen au fost întotdeauna motiv de invidie pentru mulţi.

Diferenţă ca de la cer la pămînt

La sfîrşitul anilor 90, un fotbalist la Steaua cîştiga, în medie, 50.000 de dolari pe an. În schimb, la secţiile de rugby, hochei sau baschet ale clubului militar domnea sărăcia. Astfel, un hocheist avea un salariu de cîteva milioane de lei pe lună, iar primele de joc nu se ridicau nici măcar la 10% din cele ale colegilor lor de la FC Steaua. De fapt, întotdeauna a fost aşa, fotbalul ţinînd capul de afiş, chiar dacă rezultatele obţinute de sportivii de la alte secţii îi eclipsau pe Marius Baciu sau Iulian Miu.

Trofee da, bani nu

Echipa de hochei a clubului Steaua este una dintre cele mai titrate formaţii din istoria sportului românesc. Acest lucru nu a atras mai deloc investitorii, deşi în ultimii 25 de ani, hocheiştii “roş-albaştri” au adunat aproape 20 de titluri de campioni naţionali. Banii nu au apărut însă, iar la finalul anilor 90, la Steaua se plăteau primele şi salarile o dată la trei, patru luni sau chiar deloc.

Gestul lui Dănciulescu

În acea vreme, mai mulţi fotbalişti, veneau de cîte ori puteau la patinoar pentru a-i urmări pe “colegii” hocheişti. “Le plăceau lupta, spectacolul, de fiecare dată ne rugau să facem în aşa fel încît să iasă cu bătaie ca în NHL, dar nu puteam mereu”, povesteşte cu zîmbetul pe buze Cristi Daia, cel care a fost omul de legătură între sportivii celor două secţii la surpriza făcută de fotbalişti. El era prieten cu Dănciulescu şi cu Jean Pavel, fostul şef al galeriei roş-albastre, iar la o întîlnire primul i-a spus că ar vrea să strîngă nişte bani pentru el şi coechipierii lui. Vroiau să-şi arate respectul pentru efortul lor.

Danciu, Belo, Miu şi ceilalţi băieţi au pus mînă de la mînă şi au adunat o sumă frumuşică. Banii s-au împărţit în mod egal între hocheişti chiar la banchetul organizat pentru celebrarea unui nou titlu de campioni naţionali.

A fost un moment nemaiîntîlnit, care va rămîne cu siguranţă în memoria hocheiştilor de la Steaua.

Alexa şi fair-play-ul

În urmă cu trei săptămîni, în meciul FC Timişoara – CFR Cluj, mijlocaşul gazdelor, Dan Alexa, a dat dovadă că fair-play-ul nu prea mai există pe stadioanele din România. Deşi trebuia să înapoieze mingea clujenilor, Alexa a executat o lovitură liberă direct pe poartă, fiind foarte aproape de a-l surprinde pe portarul oaspeţilor, Eduard Stăncioiu. Imediat, ceferiştii i-au cerut socoteală căpitanului Timişoarei, doar intervenţia promptă a arbitrului a făcut ca lucrurile să nu degenereze într-o bătaie generală. Ceea ce a şocat mai mult a fost declaraţia lui Alexa de la finalul meciului, cîştigat de echipa sa, 2-1, în faţa campioanei CFR. “Toată viaţa mea nu am fost fair-play. Nu are de ce să îmi pară rău. Chiar îmi pare rău că nu am dat gol la acea fază. Sînt extrem de fericit că am învins”, a spus foarte relaxat Dan Alexa.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here