Povestea fratilor Simion

0
99

Fraţii Simion reprezintă fără îndoială ultimele produse de valoare ale boxului românesc la nivel de amatori. Sub aripa protectoare a tatălui şi totodată antrenorului lor, Gheorghe Simion, cei doi au reuşit să devină campioni europeni, mondiali şi medaliaţi la Jocurile Olimpice. în prezent, familia Simion se ocupă de pregătirea noilor speranţe ale boxului dinamovist, dar speră ca în viitorul apropiat să revină în prim-planul boxului mondial prin descoperirea unor talente de excepţie, care să le calce pe urme.

Tatăl pe post de cloşcă

în ciuda succeselor, cariera lui Dorel şi Marian nu a fost lipsită de scandaluri, cei doi refuzînd repetat să urmeze programul de pregătire impus de federaţie, lucru ce le-a atras multe critici.
“Am spus întotdeauna lucrurilor pe nume, nu îmi e frică de nimeni.
La lotul naţional au fost mereu interese şi încă sînt. Nu au înţeles nici acum că o bună pregătire nu înseamnă să faci 15 serii de lovituri la saci şi să te culci la oră fixă. Spre exemplu, Dorel a fost mereu ceva mai capricios. El se scula de obicei pe la ora 11.00. Eu îi aduceam cafeua, îl întrebam cum se simte în dimineaţa respectivă şi abia apoi antrenament. Dar, cînd începeam munca, era de neoprit, se implica total. La noi se lucra însă ca la turmă, fără un program axat pe calităţile fiecăruia.”

“Cînd urcam pe podium, reprezentam doar România!”

După principiul “obrazul subţire cu cheltuială se ţine”, fraţii Simion au făcut mai mereu notă distinctă de restul boxerilor. Au avut parte de cantonamente scumpe la hoteluri de lux, o alimentaţie pe măsură şi totul pe banii unor sponsori privaţi.
Consideraţă o fracţiune rebelă a boxului autohton, familia Simion a intrat deseori în conflict cu conducerea federaţiei.
“Nu m-am enervat că ne furau ruşii, ci mai mult că nu ne-au susţinut ai noştri. Cînd cuceream o medalie şi urcam pe podium, nu mai eram familia Simion, ci reprezentam România. Chiar vreau să scriu o carte în care voi explica în detaliu cum am fost frustraţi. Oriunde există jocuri de culise şi, dacă nu eşti tare şi acolo, nu poţi rămîne în vîrf”, a spus cu regret Gheorghe Simion.

Mereu uniţi

Dorel şi Marian s-au retras în 2004 din activitatea competiţională şi, în prezent, sînt antrenori la clubul Dinamo, unde pregătesc o grupă de copii. Sîntem în pargul sărbătorilor, iar familia Simion se pregăteşte pentru un nou Crăciun petrecut în mod tradiţional.
“Gata, le ajunge cu dădăceala. Sînt oameni maturi cu familii, la casa lor. Marian e maior, Dorel e locotonent, iar eu sînt subofiţer. Acum trebuie să mă adresez cu “să trăiţi” (rîde). Am trei băieţi şi o fată şi sînt mîndru de toţi. Am şi patru nepoţele, dar din păcate nici un nepot pe care să-l fac campion…”.

Au refuzat milioane de dolari

Medaliile obţinute de fraţii Simion la competiţiile internaţionale au trezit interesul promotorilor din boxul profesionist, iar celebrul Don King a încercat să-i convingă să semneze pentru el.
 “Am fost la mama boxului, în America. Am avut o ofertă foarte avantajoasă financiar. Primeam un milion de dolari în primul an, două în următorul, iar în al treilea Dorel şi Marian puteau ajunge challengeri pentru titlul mondial. Eu, fiind tatăl lor, nu am vrut însă să-i las pe mîna javrelor de acolo, să profite de ei. Să nu uităm ce a păţit Mike Tyson, de a ajuns să se maimuţărească pentru o mînă de bani”.
I-am întrebat pe Dorel şi Marian dacă regretă că nu au trecut la profesionişti. Firi diferite, au oferit răspunsuri diametral opuse.
Dorel Simion: “Acum regret, cînd eram sportiv nu am realizat însă cîţi bani puteam cîştiga din boxul profesionist. Nu am refuzat din cauză că îmi era teamă de accidentări, pentru că noi, boxerii, nu sîntem fricoşi. Aşa am considerat atunci şi îmi pare rău acum”.
Marian Simion: “E bine să nu regreţi nimic în viaţă. Am o vîrstă la care nu mai are rost să mă gîndesc la ce a fost în trecut, la eventualele trenuri pe care le-am pierdut”.

Marginalizaţi de federaţie

Fraţii Simion s-au realizat în viaţă, au familii, o situaţie materială decentă, un loc de muncă la clubul Dinamo, dar nu pot trece uşor peste faptul că, după retragerea din activitate, federaţia le-a întors spatele.
“Am fost ofertat să mă duc secund la lotul de seniori, dar nu am fost de acord. Prefer lotul de juniori, aş vrea ca meritele pentru munca mea să îmi revină numai mie. Lotul de seniori este foarte slab. Nu există mari campioni, cineva care să se poată bate cu un rus sau cu un cubanez, iar scopul meu este să realizez ce nu am făcut ca sportiv, adică ca unul din elevii mei să devină campion olimpic”, a explicat Marian Simion.
Spre deosebire de fratele său mai mare, Dorel a fost ceva mai tranşant şi nu a ratat ocazia de a-i ironiza pe oficialii federaţiei:
“O spun fără lipsă de modestie, dar sînt la loturile naţionale unii antrenori care nu au cum să cunoască dedesubturile şi micile detalii pe care doar un sportiv de valoare, care le-a trăit pe propia piele, poate să le cunoască. Sper să fim şi noi băgaţi în seamă în viitorul apropiat pentru că, în ultimii trei ani, au şi uitat că mai existăm. La noi, în România, cît timp eşti în vîrf, toată lumea te bagă în seamă şi se foloseşte de imaginea ta. După aceea eşti aruncat la gunoi ca o măsea stricată. Singurii care ne-au ajutat au fost cei de la clubul Dinamo, unde vreau să redau copiilor din experienţa pe care am acumulat-o. Este foarte greu însă să găseşti sportivi cum am fost eu şi Marian”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here