Povestea FC Amicii Bruxelles sau lupta pentru un vis

1
2244

În copilărie, neavând teren pe care să poată juca fotbal, a improvizat unul. Tușele le-a făcut din pietricele de râu, plasele porților din niște sârme dezafectate, iar barele din crengi de copaci. Și pe acest teren, Doru Costea, căci despre el este vorba, a construit o echipă de fotbal. Câteva generații de copii din Rădăuți au gustat apoi din bucuria practicării sportului rege pe acest teren improvizat, care ulterior a fost modernizat.

Între timp, dat de situația delicată din țară, drumurile l-au îndreptat către Capitala Belgiei. Unde, și-a făcut societatea de construcții “Doru Bucovina” și depozitul de materiale “Big Max”. Dar nu a renunțat să își urmeze visul, acela de a avea o echipă de fotbal. A avut surpriza să descopere mulți români dornici să își ostoiască dorul de țară prin practicarea sportului rege. Dar și câțiva foști fotbaliști, alungați de mizeriile și nedreptățile știute din fotbalul românesc.

Și așa a construit formaţia FC Amicii, ce activează în Liga Provincială a Belgiei, care are şi un “satelit” ce joacă în Liga de amatori. De altfel, conaționalii noștri au cucerit campionatul și Cupa în ediția 2015/2016, iar în sezonul trecut au luat din nou Cupa și au ocupat locul doi în campionatul amatorilor. Starea de bucurie a fost transmisă și în tribune, la partidele FC Amicii asistând sute de spectatori români, printre care femei și copii.

La FC Amicii sunt legitimați peste 40 de jucători români, un albanez și un turc, Doru Costea fiind atât președinte, cât și antrenor. El este ajutat de Paul Aiftincăi (secretar), Costel Potîrniche (trezorier), Silviu Pârlog, Viorel Betiuc, Costel Oprea, Doru Marmuliac și Aleodor Mitrofan.

Mare parte dintre acești români se duc să joace în diverse turnee la alte formații, gen echipa Lumii sau formația Parlamentului. Așa s-a născut ideea organizării primei ediții a Jocurilor Mondiale ale Francofoniei, unde a fost invitată să participe și selecționata jurnaliștilor din România.

Tricolorii jurnaliști, care sunt sprijiniți de Aqua Carpatica și Alexandrion Grup, au acces până în semifinalele acestui turneu, la care s-a cântat până și imnul României.

De asemenea, jurnaliștii au avut ocazia să asiste, la sfârșitul săptămânii trecute, la două victorii superbe ale românilor.

Mai întâi la victoria din campionat a românilor de la Anderlecht, apoi la cea a acestor inimoși jucători de la FC Amicii, în Liga Provincială.

Pasiunea lui Doru Costea pentru sportul rege aproape că nu cunoaște limite, el având atât fetița, cât și băiețelul, legitimați la fotbal.

Deatfel, el a construit și o echipă pentru copii la FC Amicii Bruxelles. Dar nu a uitat să sprijine nici locul de unde a plecat, Rădăuți, organizând acolo Cupa “Victoria”. Competiție care, deși a fost puțin “contaminată” la un moment dat de răutățile din țară, a continuat totuși să se desfășoare.

Această poveste inspirațională de ați urma visul a înregistrat epioade atât despre prietenie, vise, luptă, sau camaraderie, cât și despre trădări sau lucruri mai puțin curate.

Însă Doru din Rădăuți, care este stabilit acum în Bruxelles, nu a renunțat nicio clipă să își urmeze visul, acela de a avea o echipă de fotbal și a-i învăța și pe alții adevărata bucurie a practicării sportului rege.

(de Romeo Chiriac)

1 COMMENT

  1. […] În copilărie, neavând teren pe care să poată juca fotbal, a improvizat unul. Tușele le-a făcut din pietricele de râu, plasele porților din niște sârme dezafectate, iar barele din crengi de copaci. Și pe acest teren, Doru Costea, căci despre el este vorba, a construit o echipă de fotbal. Pe care apoi câteva generații de copii din Rădăuți au gustat din bucuria practicării sportului rege, informeaza revista Sport Magazin. […]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here