Porumboiu: ”Daca Burdujan nu semneaza, Mardare nu mai ajunge la Rapid”

0
45

Patronul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că a ajuns la un acord cu acţionarul Fathi Taher pentru cedarea fundaşului Ştefan Mardare la Rapid, dar spune că înţelegerea nu este finalizată întrucât Lucian Burdujan refuză să semneze cu gruparea moldoveană.

Am discutat cu domnul Taher şi ne-am înţeles ca Mardare să meargă la Rapid. Din păcate această înţelegere nu este finalizată pentru că tranzacţia îl prinde la mijloc pe jucătorul Rapidului, Lucian Burdujan. Noi îl dăm pe Mardare, iar Rapid îl cedează pe Burdujan şi ne mai dă o diferenţă de bani. Dar înţelegerea stă în loc acum“, a spus Porumboiu.

Oficialul vasluian susţine că diferendul cu atacantul Lucian Burdujan nu este legat de pretenţiile financiare ale acestuia, ci de durata contractului. “Nu e vorba de bani. Problema este că noi vrem ca fiecare jucător de la noi să semneze pe 3 ani, iar Burdujan nu vrea contract decât pe doi ani. Nu ştiu ce va fi în continuare, rămâne să mai discutăm cu el, dar nu vrem să îl presăm în niciun fel“, a adăugat Porumboiu.

Atacantul Lucian Burdujan nu a fost inclus în lotul de 22 de jucători care a făcut, luni, la prânz, deplasarea în turneul din Elveţia, antrenorul Jose Peseiro susţinând că nu contează e serviciile acestuia în viitorul sezon.


Vezi un wallpaper cu Stefan Mardare, posibilul viitor fundas din Giulesti, in duel cu Adrian Ropotan (Dinamo).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here