Portugalia, Bwin Liga/ Figo, presedinte la Sporting?

0
60

Starul lui Internazionale Milano, Luis Figo, a făcut o declaraţie surprinzătoare, afirmînd că îşi doreşte să preia conducerea fostei sale grupări, Sporting Lisabona. Figo crede că ar face o treabă foarte bună dacă s-ar implica în viaţa “celei mai iubite formaţii din cariera sa”, aşa cum a descris el gruparea din Lisabona, la care a făcut primii paşi în fotbal şi pentru care a activat în perioada 1989-1995.

Mijlocaşul portughez de 35 de ani s-ar putea retrage din activitate la finalul sezonului, chiar dacă preşedintele “nerazzurrilor”, Massimo Moratti, i-a oferit o prelungire pe un an a contractului. De asemenea, pe numele lui Figo există şi oferte de transfer extrem de atractive din Liga de fotbal nord-americană.

Însă fosta vedetă a Barcelonei şi a Realului dă semne de epuizare după o carieră prodigioasă şi n-ar fi exclus să înceapă viitorul sezon într-un birou al stadionului “Jose Alvalade”. “După părerea mea, sînt calificat să conduc o grupare de fotbal, datorită experienţei mele în “sportul rege”. Îmi doresc să conduc Sporting, clubul pe care îl preţuiesc cel mai mult. Ar fi o mişcare importantă în viaţa mea personală, dar şi în cariera profesională”, a dezvăluit Figo. Totodată, cel mai influent fotbalistportughez după Eusebio caută să îşi extindă afacerile în domeniul petrolier, unde va călca pe urmele lui Moratti: “Am cîteva idei de pus în practică şi cred că mă voi descurca şi pe acest teren. Îmi place să fac cît mai multe lucruri”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here