PONTURI PENTRU PARIURI – SPANIA/ Cine e sefa?

0
111

Barcelona – Real Madrid pronostic 1

Meciul din Catalunia este un veritabil moment al adevărului pentru Florentino Perez, Manuel Pellegrini şi noua formație “galactică”, una care, până la urmă, nu s-a descurcat deloc rău în această primă parte a sezonului, a se citi în campionat şi în Liga Campionilor, pentru că în Cupa Spaniei a fost umilită de o echipă din divizia a treia, Alcorcon. Se spune însă că Raul & Co. şi-au păstrat gloanțele pentru bătăliile importante care vor veni, scopurile lor declarate fi ind recâştigarea titlului şi o a zecea Cupă a Campionilor Europeni, la fi nalul stagiunii. Conştienți că nu mai au voie să termine cu mâna goală, după investițiile masive din vară (254 milioane €), “los blancos” intră în “El Clasico” extrem de concentrați şi țintind să devină prima echipă care ia vreun punct la Barcelona în această ediție de campionat. Bilanțul trupei lui Guardiola este impresionant: 5 victorii, golaveraj 19-5! Dar iată care au fost rezultatele: 3-0 cu Gijon, 5-2 cu Atletico Madrid, 1-0 cu Almeria, 6-1 cu Zaragoza şi 4-2 cu Mallorca.

Zile de foc pentru Barca

O declarație foarte interesantă a venit de la fundaşul gazdelor Gerard Pique, care a spus că în acest moment, pentru Barcelona este mai important să se califi ce în optimile Ligii Campionilor decât să triumfe în “regalul” cu Real. “Jocul cu Real Madrid este un derby şi este foarte important să îl câştigăm, dar cu Inter jucăm pentru viitorul nostru în Europa.” Însă, chiar şi aşa, Pique şi coechipierii săi vor avea o zi în plus pentru a scăpa de oboseala acumulată contra “nerazzurrilor”, față de Real care joacă miercuri cu Zurich. În ce priveşte situația medicală, veştile mai bune sunt în tabăra lui Real, care îl va avea din nou în teren la ora meciului pe Cristiano Ronaldo. În sens opus, apărătorul stânga Eric Abidal s-a accidentat la naționala Franței şi va rata sigur “El Clasico”, iar hitman-ul Ibrahimovici era şi el incert.

Să mai spunem că madrilenii încearcă să îşi repare duminică imaginea puternic şifonată de Barca sezonul trecut, când au pierdut cu 0-2 pe Camp Nou, iar în retur au fost umiliți pe Bernabeu, 2-6. Dar cum în fotbal lucrurile nu se schimbă peste noapte, iar banii n-aduc fericirea, noi optăm pentru 1 solist.

El Clasico, la cinema!

„Meciul meciurilor“ din fotbalul spaniol, Barcelona – Real Madrid, programat la sfârșitul acestei săptămâni, va fi transmis în premieră în sălile de cinema, a anunţat compania iberică ce deţine drepturile de televizare, Mediapro. Considerat una dintre cele mai mari rivalităţi fotbalistice și urmărit de miliarde de telespectatori pe glob, „El Clasico“ va fi proiectat în cinematografele Kinepolis, Yelmo și Cinesa, iar preţul la spectacol va fi același cu cel al unui fi lm obișnuit, potrivit organizatorilor. „Nimeni nu a mai văzut așa fotbalul până acum, pe un ecran gigantic cu sunetul special de cinema“, a spus președintele Mediapro Jaume Roures.

Primera Division
Valencia – Mallorca 1

Insularii își aduc aminte cu groază de ultima deplasare, soldată cu un eșec sever la Barcelona, 2-4. Din nefericire pentru ei, urmează o nouă vizită de foc pe o arenă imposibilă pentru oaspeţi, Mestalla. În acest sezon, Valencia nu a cedat nici un punct acasă, în primele sale cinci partide obţinând două victorii și trei rezultate de egalitate. Absolut invers stă situaţia în cazul celor de la Mallorca, incapabili până acum să se impună departe de casă. În cinci jocuri, fotbaliștii lui Gregorio Manzano nu au avut decât satisfacţia unor egaluri la Villarreal și Madrid, în faţa lui Atletico, celelalte trei întâlniri, cu Sevilla, Gijon și campioana en-titre, terminându-se prost. Foarte posibil să asistăm la o victorie la scor a “liliecilor”, care au înscris câte trei goluri în trei din ultimele patru întâlniri directe.

Segunda Division
Cordoba – Girona 1

De 37 de ani așteaptă gazdele să revină pe prima scenă, iar după o clasare dezamăgitoare în sezonul trecut, doar poziţia a 13-a în ierarhia Segundei, campionatul în curs le poate împlini visul. Numai că acest deziderat pretinde multă concentrare și mai ales constanţă în rezultate. Ori, cel puţin pe propriul teren, Cordoba este (alături de Hercules) cea mai bună formaţie din eșalonul secund iberic. Andaluzii au repurtat cele mai multe victorii (5), la care se adaugă o remiză cu Gimnastic Tarragona, serie de invincibilitate care a fost construită atât pe realizările unui atac prolific (10 goluri), cât și ale unei defensive sigure (3 goluri luate, unul la două meciuri). Girona a pierdut două din ultimele trei jocuri în deplasare și va avea probabil un deja vu, după 0-2 în ediţia trecută pe Estadio Nuevo Arcángel.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here