PONTURI PENTRU PARIURI/ Preliminarii CM 2010, Europa – ultima etapa

0
163

Grupa 1

Danemarca – Ungaria    peste 2.5 goluri

Aşa cum anticipam în numărul precedent al revistei, danezii s-au impus în derby-ul Nordului cu Suedia, rezervându-şi astfel biletele pentru Africa de Sud. Tot sâmbătă, ungurii au pierdut la scor de forfait în Portugalia, irosind orice şansă la baraj. Moralul excelent al gazdelor şi dorinţa de a sărbători cu fanii calificarea la Mondiale ar trebui să se traducă printr-o ploaie de goluri.

Suedia – Albania    x2

Pentru galben-albaştri, aceasta este prima dată când ratează Cupa Mondială, după doisprezece ani, de la ediţia franceză. Sigur, şanse teoretice de calificare mai există, dar ele depind de un rezultat pozitiv al Maltei pe terenul Portugaliei, adică pură ficţiune. Vor fi multe feţe triste la Solna, şi multe picioare grele, situaţie de care albanezii pot profita.

Portugalia – Malta    peste 2.5 goluri

Dacă Zlatan Ibrahimovici va privi Cupa Mondială de vara viitoare la televizor, vărsându-şi amarul în bere, rivalul său de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo, mai are o şansă. Cu trei puncte în faţa cavalerilor maltezi, lusitanii merg la barajul care se va juca pe 14 şi 18 noiembrie. Trupa lui Queiroz şi-ar putea îmbunătăţi recordul din tur, când a învins cu 4-0.

Clasament Grupa 1
Echipă        MJ    V    E    Î    GM    GP    P
Danemarca*    9    6    3    0    16    4    21
Portugalia        9    4    4    1    13    5    16
Suedia        9    4    3    2    9    4    15
Ungaria        9    4    1    4    9    8    13
Albania        9    1    4    4    5    9    7
Malta        9    0    1    8    0    22    1
*calificată la CM 2010

Grupa a 2-a

Elveţia – Israel        1x

Elveţia trebuie să nu piardă la Basel pentru a câştiga grupa şi a se califica direct la Cupa Mondială. Sâmbătă, selecţionata pregătită de celebrul Ottmar Hitzfeld a făcut instrucţie în Luxemburg, 3-0, şi mai are un pas până să ajungă în Africa. Şansele evreilor la baraj sunt pe de altă parte minime, ei trebuind să învingă Elveţia şi să fie ajutaţi de un x2 în Grecia – Luxemburg.

Grecia – Luxemburg        1 / peste 2.5 goluri

Nici o emoţie pentru eleni în această partidă, atenţia grecilor fiind mai degrabă la disputa dintre Elveţia şi Israel, al cărei deznodământ îi poate trimite direct la Cupa Mondială. Asta, în cazul în care Israel va învinge în Èšara Cantoanelor. Luxemburg vine la Atena ca la tăiere, cele 23 de goluri încasate în preliminarii atârnându-i greu de gât.

Letonia – Moldova    1

Balticii s-au impus în meciul tur cu 2-1 şi cu excepţia eşecului firesc cu Grecia, au evoluat mai mult decât decent  acasă: 1-1 cu Israel, 2-0 cu Luxemburg, şi 2-2 cu lidera Elveţia. Interesant este că letonii se pot califica la baraj, printr-un calcul fantezist. Pe scurt, trebuie ca ei să bată Moldova, la Basel să asistăm la un 1x şi…Luxemburg să câştige în Grecia!

Clasament Grupa 2
Echipă        MJ    V    E    Î    GM    GP    P
Elveţia        9    6    2    1    18    8    20
Grecia        9    5    2    2    18    9    17
Israel        9    4    3    2    20    10    15
Letonia        9    4    2    3    15    13    14
Luxemburg    9    1    2    6    3    23    5
Moldova        9    0    3    6    4    15    3

Grupa a 3-a

San Marino- Slovenia    2 / peste 2.5 goluri

Vă mai aduceţi aminte de Slovenia? O naţională anonimă care în 2001 arunca România în lacrimi. Ceva asemănător s-a petrecut sâmbătă, când Slovacia era gata să sărbătorească o calificare istorică la Cupa Mondială. Avea două variante: victoria sau egalul. Însă Slovenia i-a stricat planurile, a câştigat cu 2-0 şi acum este ea cu un picior în Africa de Sud. Pentru că n-are cum să se impună în San Marino, ruşinea preliminariilor (0 puncte, golaveraj 1-44!). Mai trebuie doar ca Slovacia să nu bată la Chorzow…

Polonia – Slovacia    2

Momentul 0 pentru fotbalul slovac a sosit. După dezastrul de acasă cu Slovenia, din week-end, vine acest test de caracter în Polonia, pe o miză fabuloasă: accederea directă la Cupa Mondială. Oaspeţii şi-au asigurat cel puţin locul doi, însă îşi vor blestema zilele dacă după ce au condus grupa cea mai mare parte a preliminariilor, se vor vedea nevoiţi să joace baraj. În astfel de meciuri, trebuie să îţi dai viaţa pe teren. O repetare a scorului din tur, 2-1, ar fi ideală pentru Hamsik & Co.

Cehia – Irlanda de Nord    1

O palidă nădejde mai au cehii înaintea partidei cu nord-irlandezii, căci rezultatul înregistrat la Bratislava le-a redus radical şansele de calificare. Singurul culoar pentru Cehia este acum să ia ultimele trei puncte, şi să spere că San Marino nu va pierde cu Slovenia. Probabil că Cehia va reuşi o victorie amară, în timp ce sanmarinezii se vor apropia de 50 de goluri. Luate.

Clasament Grupa 3
Echipă        MJ    V    E    Î    GM    GP    P
Slovacia        9    6    1    2    21    10    19
Slovenia        9    5    2    2    15    4    17
Cehia        9    4    3    2    17    6    15
Irl. de Nord    9    4    2    3    13    9    14
Polonia        9    3    2    4    19    13    11
San Marino    9    0    0    9    1    44    0

Grupa a 4-a

Germania – Finlanda    1

Indiferent care va fi rezultatul partidei de la Hamburg, în grupa a patra jocurile sunt făcute. Germania şi-a asigurat sâmbătă prezenţa la Cupa Mondială, graţie victoriei din Rusia prin golul lui Klose. Finlanda, orice ar face, nu-i mai poate fura locul doi Rusiei, dar are asigurat un bronz inutil. În tur, tot Klose înscria un hat-trick oferindu-le nemţilor un 3-3, însă acum gazdele au de celebrat o calificare.

Azerbaidjan – Rusia        x2 / gazdele nu înscriu

Selecţionerul ruşilor, Guus Hiddink, îşi face deja tactica pentru barajul de accedere la Campionatul Mondial. În aceste condiţii, probabil că olandezul nu va risca inutil şi îşi va menaja oamenii importanţi în confruntarea de la Baku. Venite după un 2-0 de moral la Vaduz, gazdele ar vrea un bis, dar bilanţul lor acasă în preliminarii e mizerabil, 0-1-3, golaveraj 1-5.

Liechtenstein – Èšara Galilor    2

După ce a încasat zece goluri în primele patru meciuri pe propriul teren, micuţa naţională a statului Liechtenstein îşi încheie supliciul printr-un joc cu Èšara Galilor. Miza este absentă de ambele părţi, asta dacă nu luăm în calcul ambiţia liliputanilor de a scăpa de “lingura de lemn”. Totuşi, o victorie a gazdelor este S.F., galezii având un lot pe care scrie cu litere mari Premier League.

Clasament Grupa 4
Echipă        MJ    V    E    Î    GM    GP    P
Germania*    9    8    1    0    25    4    25
Rusia        9    7    0    2    18    5    21
Finlanda        9    5    2    2    13    13    17
Èšara Galilor    9    3    0    6    7    12    9
Azerbaidjan    9    1    1    7    3    13    4
Liechtenstein    9    0    2    7    2    21    2
*calificată la CM 2010

Grupa a 5-a

Bosnia-Herzegovina- Spania    X

Bosnia este în sărbătoare, naţionala pregătită de Miroslav Blazevic asigurându-şi sâmbătă, matematic, prezenţa la barajul pentru Cupa Mondială, în detrimentul Turciei, care a cedat pe pământ belgian. Acest meci de la Zenica este practic derby-ul grupei, între calificata directă Spania şi secondanta ei. Echilibrul a fost maxim în tur, când diferenţa a fost făcută de golul lui Villa. Curajoşii pot miza chiar pe o victorie a gazdelor, dar un egal este mai probabil.

Turcia – Armenia    1

“Problema orientală” ar putea fi deviza acestui meci. Ei bine, problema este că Turcia a ratat încă un turneu final de Campionat Mondial, după ce în 2002 uimea mapamondul luând bronzul în Japonia şi Coreea de Sud, iar în 2008 făcea senzaţie la Campionatul European. Trei puncte în faţa Armeniei nu vor alina durerile otomanilor, dar un eşec ar declanşa războiul civil la Bursa.

Estonia- Belgia    peste 2.5 goluri

Farmecul Belgiei este că pluteşte, dar nu se scufundă. Când toată lumea le cânta prohodul “dracilor roşii”, aceştia s-au reinventat cu ajutorul dracului negru Emile Mpenza, şi au scos Turcia din cărţile calificării. Cu o apărare stil bulevard, Estonia a luat în medie 2.6 goluri pe meci, aşa că porţile se vor deschide, vorba rapidiştilor.

Clasament Grupa 5
Echipă        MJ    V    E    Î    GM    GP    P
Spania*        9    9    0    0    23    3    27
Bosnia        9    6    1    2    23    8    19
Turcia            3    3    3    11    10    12
Belgia        9    3    1    5    13    18    10
Estonia        9    1    2    6    7    24    5
Armenia        9    1    1    7    6    20    4
*calificată la CM 2010

Grupa a 6-a

Anglia – Belarus    1

Eşecul “Three Lions” de la Kiev, 0-1, a stricat procentul perfect al englezilor, însă relaxarea elevilor lui Capello era oarecum previzibilă, Lampard & Co. fiind deja calificaţi la turneul final din 2010, şi dorind poate să lase Croaţia acasă. În partida cu Belarus, englezii vor călca însă încă o dată pe acceleraţie, din respect pentru fanii care vor umple arena londoneză Wembley. Belarus a rezistat în tur 50 de minute, dar a pierdut 1-3.

Kazahstan – Croaţia    2

Mult speculata frondă dintre Ucraina şi Anglia, concretizată sâmbătă la Dnepropetrovsk prin victoria esticilor, va lăsa naţionala croată în faţa televizorului. Însă fie că au fost sabotaţi, fie că nu, fotbaliştii lui Bilic nu au timp de lacrimi şi imprecaţii. Trebuie să joace în Kazahstan, să bată şi să spere că andorrezii şi-au găsit ghetele de aur. Sâmbătă, kazahii au fost spulberaţi de Belarus, 0-4, iar în tur, şi-au luat trei goluri de la croaţi, fără să dea nici unul.

Andorra – Ucraina    2

Prin mila lui Dumnezeu, a reginei Angliei şi a lui Fabio Capello, probabil, Ucraina este aproape să bifeze al doilea Mondial consecutiv, după cel din 2006. Şeva şi ai lui mai au de îndeplinit o simplă formalitate, să bată în Andorra, codaşa grupei şi excepţia care confirmă regula că nu mai există echipe mici. Naţionala din principat a pierdut toate partidele din preliminarii, nouă la număr, a dat trei goluri şi a luat treizeci şi trei. Cinci i le-a înscris chiar Ucraina, în septembrie.

Clasament Grupa 6
Echipă        MJ    V    E    Î    GM    GP    P
Anglia*        9    8    0    1    31    6    24
Ucraina        9    5    3    1    15    6    18
Croaţia        9    5    2    2    17    12    17
Belarus        9    4    1    4    19    11    13
Kazahstan    9    2    0    7    10    27    6
Andorra        9    0    0    9    3    33    0
*calificată la CM 2010

Grupa a 7-a

Franţa – Austria    1

Deşi nu mai poate ajunge Serbia, “Cocoşul Galic” se va umfla în pene cu Austria atât ca semnal de luptă în perspectiva barajului, cât şi pentru că la mijloc este o revanşă. În startul campaniei, selecţionata lui Didi Constantini învingea Franţa cu 3-1 la Viena. Austriecii şi-au depăşit norma în preliminarii, s-au clasat pe un onorant loc trei, aşa că nu au prea multe de demonstrat la Saint-Denis.

Lituania – Serbia    sub 2.5 goluri

Balticii au avut evoluţii onorabile acasă în actuala campanie de calificare: 2-0 cu Austria, 1-0 cu Feroe, şi eşecuri la limită cu Franţa şi România, în fiecare caz 0-1. Aşadar, două calde şi două reci pentru Lituania pe propriul teren, dar şi puţine goluri primite. Ultima vizitatoare este Serbia, care din păcate şi-a descărcat cartuşul tocmai în poarta lui Dani Coman.

Clasament Grupa 7
Echipă        MJ    V    E    Î    GM    GP    P
Serbia*        9    7    1    1    21    6    22
Franţa        9    5    3    1    15    8    18
Austria        9    4    2    3    13    12    14
Lituania        9    3    0    6    8    10    9
România        9    2    3    4    9    17    9
Ins. Feroe        9    1    1    7    4    17    4
*calificată la CM 2010

Grupa a 8-a

Irlanda – Muntenegru    1

Exact cum am pronosticat, Irlanda lui Trapattoni şi Italia lui Marcello Lippi s-au anihilat reciproc la Dublin, remiză care l-a dezamăgit pe bătrânul manager al verzilor. “Ne-am propus să câştigăm, dar lipsa de experienţă ne-a costat în ultimele minute. Trebuie să ne însuşim lecţia. Cel mai rău îmi pare că am luat gol atât de târziu”. Căpitanul Robbie Keane promite însă reacţia cu Muntenegru: “Va fi un meci mare”. Irlanda şi-a asigurat locul la baraj.

Italia – Cipru    1 / sub 2.5 goluri

Trimişi la Cupa Mondială de golul lui Gilardino din ultima fază a întâlnirii de pe “Croke Park”, macaronarii jubilează, chiar dacă prestaţia lor a fost sub standard. “Este a treia oară când ne calificăm cu o partidă în avans. Am mai făcut-o în 1982 şi în 2006, şi ar putea fi un semn bun. Ne-am arătat calitatea şi puterea”, declară selecţionerul Italiei. În turul cu Cipru, “La Nazionale” s-a chinuit rău, fiind salvată de Di Natale în minutul 92. “Azzurri” n-au înscris mai mult de trei goluri în nici un meci al campaniei, aşa că nu vă aşteptaţi să o facă nici la Parma.

Bulgaria- Georgia    X

“Castraveţii” au fost muraţi în Cipru, 1-4, ratând astfel orice şansă la baraj, dar speranţele lor atârnau oricum de un fir de păr. Partida cu Georgia nu mai are aşadar nici o importanţă şi probabil că se va juca pe un stadion sofiot “Vasil Levski” dezolant de gol. Gruzinii lui Hector Cuper nu au obţinut nici o victorie în aceste preliminarii, cele trei puncte adunate fiind opera a trei remize. Una dintre ele a fost chiar cu Bulgaria, la Tbilisi, 0-0. Apatia din ambele tabere face X-ul extrem de posibil.

Clasament Grupa 8
Echipă        MJ    V    E    Î    GM    GP    P
Italia*        9    6    3    0    15    5    21
Irlanda        9    4    5    0    12    8    17
Bulgaria        9    2    5    2    11    11    11
Cipru        9    2    3    4    12    13    9
Muntenegru    9    1    5    3    9    14    8
Georgia        9    0    3    6    5    13    3
*calificată la CM 2010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here