PONTURI PENTRU PARIURI/ La cascaval, inainte!

0
84

Urmează o săptămână încărcată în fotbalul european, iar pariorii pot beneficia de acest lucru pentru a da marea lovitură. Miercuri se dispută returul celor două partide din turul I preliminar al Ligii Campionilor, iar o zi mai târziu vom afla numele celor 23 de echipe care se vor califica în faza următoare a Europa League. Prima manşă a produs câteva suprize, dar echipele de top au reuşit deja să tranşeze calificarea de partea lor.

Liga Campionilor turul 1 preliminar

HFK Mogren (Muntenegru) – Hibernians (Malta) 1

După o primă manşă în care au dominat cu autoritate jocul la mijlocul terenului şi au avut o posesie superioară campioanei Maltei, muntengrenii vor să facă acum scor pe teren propriu. Mogren propune deja şi doi fotbalişti de perspectivă pe plan internaţional: Ä” etkovic (22 ani) şi Grbic (20 ani). În tur, 2-0.

Saint Julia (Andorra) – SP Tre Fiori (San Marino) 1X

Cu o formaţie alcătuită în mare parte din jucători sud-americani, Saint Julia a reuşit să ţină la respect campioana statului San Marino în meciul tur. SP Tre Fiori a reuşit să revină în joc şi sa egaleze pe tabela de marcaj doar după ce oaspeţii au rămas în nouă jucători de câmp. Andorezii au avantajul că pot obşine şi o remiză albă pentru a se califica. În tur, 1-1.

Europa League

MTZ-RIPO (Belarus) – Sutjeska (Muntenegru) 1

Aflaţi la debutul în cupele europene şi susţinuţi de un public fanatic, muntengrenii au marcat primii în meciul tur, dar au ratat apoi numeroase ocazii de a majora diferenţa pe tabelă şi bieloruşii, ceva mai experimentaţi pe plan internaţional, au egalat pe final, devenind astfel favoriţi la calificare. Gazdele au promisă şi o primă importantă din partea patronului lor, miliardarul rus Vladimir Romanov. În tur, 1-1.

Dinamo Tirana (Albania) – Lahti (Finlanda) 1

Conduşi magistral în teren de veteranul Jari Litmanen (38 ani), finlandezii au luat o opţiune serioasă la calificare încă din prima manşă. Pasele fostului star a lui Ajax au fost fructificate excelent de vedeta lui FC Lahti, brazilianul Rafael. În retur, albanezii vor să şteargă umilinţa suferită în deplasare şi speră într-o minune pentru a recupera diferenţa de trei goluri din prima manşă. În tur, 1-4.

Irtysh (Kazahstan) – Haladas (Ungaria) 1

Haladas, fosta echipă a românului Tibor Selymes, a obţinut în tur cea mai importantă victorie pe plan internaţional din istoria clubului ungar. Foşti semifinalişti în Cupa Campionilor Asiei, cazacii au avut mult ghinion în meciul tur, dar au forţa să recupereze diferenţa de un gol în manşa a doua. În tur, 0-1.

Vllaznia (Albania) – Sligo (Irlanda) 1

Aşa cum anticipam, albanezii au demonstrat în tur că provin dintr-un campionat superior celui irlandez şi au obţinut o victorie mai clară decât a arătat-o scorul de pe tabelă la finalul partidei. Golul marcat din penalty de irlandezi în minutul 89 le mai dă doar speranţe deşarte la calificare. În tur, 2-1.

B36 Tórshavn (Insulele Feroe) – Olimpi (Georgia) X

Feroezii s-au baricadat pe două linii în prima manşă în speranţa că vor obţine un rezultat de egalitate. Golul marcat repede, în minutul 10, de Megreladze le-a dat însă toate planurile tactice peste cap. “Pescarilor” le va fi aşadar greu în retur să treacă peste arţăgoasa formaţie gruzină. În tur, 0-2.

Birkirkara (Malta) – Slaven Koprivnica (Croaţia) 2

Deşi croaţii se aşteptau la un scor fluviu pe teren propriu în faţa modestei formaţii malteze, lucrurile nu stau tocmai aşa. Csizmadia a deschis scorul pentru Slaven în minutul 3, dar oaspeţii au făcut un anti-joc perfect apoi până la final. Croaţii pornesc totuşi cu prima şansă şi în manşa a doua. În tur, 0-1.

Okzhetpes (Kazahstan) – Zimbru Chişinău (Rep. Moldova) 12

Moldovenii sperau să obţină un rezultat pozitiv în prima manşă care să le dea şanse de calificare. Trei minute de neatenţie în defensivă le-au năruit însă toate planurile. Zimbru mai are acum doar şanse infime de calificare, dar încearcă totuşi să îşi valorifice, în Kazahstan, experienţa superioară în cupele europene. În tur, 2-1.

MIKA (Armenia) – Helsingborg (Suedia) 2

Armenii au fost aproape de o mare surpriză în meciul tur, dar golul superstarului Henrik Larsson din minutul 86 şi reuşita lui Sundin din prelungirile partidei i-au salvat pe suedezi de la un rezultat ruşinos. Helsingborg nu îşi mai permite acum să trateze la mişto şi manşa secundă. În tur, 1-3.

Keflavik (Islanda) – Valletta (Malta) 1X2

Cu veteranul Jordi Cruyff în primul 11, maltezii au obţinut un succes categoric în manşa tur, care îi califică în proporţie de 99% în următoarea fază din Europa League. Cu toate astea, rezultatul meciului retur rămâne o nescunoscută, islandezii fiind cunoscuţi ca un popor dârz. În tur, 0-3.

Nomme (Estonia) – Dinaburg (Letonia) 1X

Duelul dintre cele două echipe baltice a fost extrem de încins în prima manşă. Estonienii au egalat la 1-1 în minutul 92, dar letonii au obţinut victoria la ultima fază a meciului. Returul se anunţă la fel de interesant, gazdele antrenate de un tehnician brazilian având şanse să obţină calificarea. În tur, 1-2.

Polonia Varşovia (Polonia) – Buducnost (Muntenegru) 1

Fosta echipă a celebrilor Predrag Mijatovic şi Dejan Savicevic mai are se pare de aşteptat până să ajungă o formaţie de top în Europa. Lipsiţi de experienţă internaţională, muntenegrenii au clacat în faţa Poloniei Varşovia în partida tur şi nu mai au nicio şansă de calificare. În tur, 2-0.

Llanelli (Ţara Galilor) – Motherwell (Scoţia) 1

Aflaţi într-o profundă criză financiară, scoţienilor nu prea le-a stat capul la partida cu vicecampioana Ţării Galilor, iar acest lucru i-a costat scump. “Dragonii” au câştigat astfel surprinzător duelul britanic şi abordează un moral ridicat manşa secundă. În tur, 1-0.

Siroki (Bosnia) – Banants (Armenia) 1

Cvintuplă campioană a Bosniei-Herţegovina în trecut, NK Å iroki Brijeg nu au avut nicio problemă să se impună pe terenul armenilor în tur. Manşa secundă se anunţă un fiasco total pentru oaspeţi în contextul în care gazdele beneficiază şi de nişte suporteri fanatici. În tur, 2-0.

Inter Baku (Ajerbaidjan) – Spartak Trnava (Slovacia) 1X

Slovacii au condus cu 2-0 în meciul tur prin dubla lui Kozuch, dar golul argentianului Freitas din finalul partidei a complicat ecuaţia calificării. O formaţie cosmopolită, datorită petro-dolarilor din zonă, Inter Baku are forţa să obţină accederea în turul următor. În tur, 1-2.

Renova (Macedonia) – Dinamo Minsk (Belarus) 1

Deşi au fost cândva un nume important pe harta fotbalului european, bieloruşii sunt o formaţie modestă în acest moment. Au câştigat manşa tur in extremis, dar au tremurat serios pe durata celor 90 de minute şi macedonenii promit un adevărat război în manşa secundă. În tur, 1-2.

Bnei Yehuda (Israel) – Simurq (Azerbaidjan) 1

Aflaţi la debutul în cupele europene, azerii nuau făcut faţă mizei partidei în manşa întâi şi au cedat pe finalul meciului. Israelienii pornesc acum cu prima şansă la calificarea în faza următoare a Europa League în special datorită avatanjului terenului propriu. În tur 1-0

TNS (Ţara Galilor) – Fram (Islanda) X2

Galezii au deschis scorul în manşa tur, dar au fost repede puşi la punct de islandezi. Deşi au doar un gol avantaj şi evoluează în deplasare, cei de la Fram pornesc totuşi ca favoriţi la calificare în contextul în care TNS beneficiază la meciurile de pe teren propriu de prezenţa a doar 2.000 de suporteri. În tur, 1-2.

Partide cu favoriţi cerţi:

Vetra (Lituania) – Grevenmacher (Luxemburg) 1 (în tur, 3-0)
Rosenborg (Norvegia) – NSI (Insulele Feroe) 1 (în tur, 3-0)
Zestafoni (Georgia) – Lisburn (Irlanda de Nord) 1 (în tur, 5-1)
Linfield (Irlanda de Nord) – Randers (Danemarca) 2 (în tur, 0-4)
Käerjeng ( Luxemburg) – Anorthosis (Cipru) 2 (în tur, 0-5)
Rudar Velenje (Slovenia) – Trans (Estonia) 1 (în tur, 3-0)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here