PONTURI PENTRU PARIURI – ITALIA/ Zona euro

0
170

Fiorentina – AC Milan pronostic 1

Echipele momentului în fotbalul italian nu sunt nici Inter şi nici Juventus, una bătută în Derby d’Italia, iar cealaltă umilită acasă de Bayern Munchen săptămâna trecută. Ci Fiorentina şi Milan, calificate împreună în optimile Ligii Campionilor, din grupe difi cile. Formaţia lui Mutu a depăşit toate aşteptările şi a acces în primăvara competiţiei din postura de câştigătoare a unei serii cu Lyon, Liverpool şi Debrecen, în vreme ce „rossoneri”, în revenire şi în Serie A, leau luat faţa celor de la Marseille şi Zurich, mergând cu o mână de ajutor din partea lui Real Madrid, pe Velodrome, în clubul select al primelor 16 forţe de pe continent. Bineînţeles, dintre cele două, cele mai multe blitzuri le-a atras Fiorentina, care la începutul mileniului evolua în Serie C2, pentru ca acum să renască din propria cenuşă şi să cucerească Europa. Iar dacă victoriile cu ungurii de la Debrecen erau oarecum logice, să baţi Liverpool de două ori şi Lyon o dată, nu este la îndemâna oricui. Şi spune multe faptul că violeţii s-au impus pe linie pe propria arenă, Artemio Franchi. „Ne-am făcut fanii fericiţi şi vom savura aceste două luni pe care le avem în faţă”, declara Prandelli după izbânda de pe Anfield, cea care a parafat performanţa italienilor. Dar experimentatul antrenor rămâne cu un ochi pe întrecerea internă. Urmează meciul cu Milan, ultimul din 2009, şi cel care va stabili locul Fiorentinei în clasament până la reluarea campionatului după mini-vacanţa de Sărbători, pe 6 ianuarie.

Infirmerii pline

Nu lipsesc problemele de efectiv înaintea meciului din week-end. Fiorentina a fost în cârje în ultima vreme, fără Mutu, Jovetic, Vargas, Marchionni şi Gamberini. Dar dacă o parte ar putea fi recuperaţi până la ora jocului cu Milan, lombarzii acuză o pierdere de lungă durată. Este vorba de fundaşul central Thiago Silva, care va lipsi circa două luni. El va fi înlocuit de gruzinul Kaladze, ai cărui 31 de ani s-ar putea vedea în duelurile unu-la unu cu Gilardino. De notat că violeţii nu au mai bătut Milanul în Serie A de 8 meciuri, ultimul succes fiind consemnat tot acasă, în 2005, cu 3-1. În ultimii doi ani, Diavolul a instaurat dominaţia pe Artemio Franchi, 0-2 în mai şi 0-1 în februarie 2008.

Serie A
Juventus – Catania 1

Eliminarea din Liga Campionilor în “decisivul” cu Bayern Munchen a produs deranj mare la Torino. “Bătrâna Doamnă” pregăteşte curăţenia de iarnă, cu transferuri şi tăieri de capete, iar printre posibilele victime se afl ă inclusiv antrenorul Ciro Ferrara, devenit peste noapte anti-erou după ce toată lumea îi pupa tălpile în urma triumfului din derby-ul cu Inter. Dar, până când se va trage linie, mai sunt 90 de minute, în care partenera bianconerilor pe Olimpico este Catania. “Trebuie să ne concentrăm pe Serie A şi să luptăm până la capăt. Fanii noştri au dreptate să fi e supăraţi, dar vom face totul pentru a câştiga campionatul”, spune Nicola Legrottaglie. Cele 3 puncte contra “elefanţilor” sunt prin urmare obligatorii, chiar şi fără îngerul păzitor Buff on, operat week-end-ul trecut la menisc.

Serie A
Inter – Lazio 1

O victorie, patru egaluri şi două eşecuri au lazialii în primele deplasări ale sezonului. Adică foarte puţin. Şi ceea ce spune totul este că unicul lor succes a venit în chiar prima ieşire, pe terenul lui Chievo. De atunci, Radu Ştefan & Co. au făcut mulţi paşi falşi, inclusiv cel mai dureros, în derby-ul capitalei Italiei disputat acum aproape două săptămâni cu Roma şi pierdut 0-1. S-ar zice că dacă vor să plece cu ceva de pe San Siro, biancoceleştilor trebuie să le iasă tot, pentru că din opt meciuri acasă, Inter a câştigat şase şi a remizat doar cu Bari şi Roma. De notat că Lazio nu a mai cucerit reduta interistă din 1998, de la un meci de poveste terminat 5-3, însă la ultimul duel direct, în august, îi “sufl a” Interului Supercupa Italiei. Respectiva partidă s-a disputat însă în China, la Beijing.

Serie B
Sassuolo – Salernitana 1

Greu de crezut că Salernitana, o echipă cu nume şi care acum un deceniu evolua a doua oară în istorie în Serie A, mai poate evita retrogradarea în Lega Pro 1. Timp ar mai fi, în cadetteria rămânând de disputat ceva mai mult de jumătate de campionat, dar evoluţiile “căluţilor de mare” sunt deconcertante. 11 eşecuri în primele 17 runde au ţintuit trupa granata în coada ierarhiei, peste jumătate dintre înfrângeri fi ind suferite în deplasare. Mai mult, Salernitana nu a înregistrat nici o victorie departe de casă, cele trei puncte acumulate până în prezent provenind din trei egaluri, două obţinute chiar în cele mai recente ieşiri, la Grosseto (2-2) şi Mantova (1-1). Sassuolo face însă parte din altă ligă, a candidatelor la promovare, şi pierde rar puncte pe propriul teren. În ianuarie, gazdele treceau de salernitani cu 1-0.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here