Polo / Romania a ratat calificarea in sferturi

0
73

Selecţionata masculină de polo pe apă a României a fost învinsă de Grecia cu 8-7 într-un meci de baraj şi a ratat calificarea între cele mai bune opt echipe din lume.

Echipa antrenată de Vlad Hagiu a plătit cu vârf şi îndesat înfrângerea din meciul de debut cu Canada, o formaţie pe care altă dată România o învingea la pas, fără mari probleme.

Preţul plătit a fost un meci extrem de dificil cu Grecia în barajul pentru sferturi şi chiar dacă România a pierdut la limită cu Grecia, 7-8, formaţia noastră părăseşte practic competiţia.

Deşi portarul Berttini Nenciu a încheiat meciul cu un procentaj mai bun decât goalkeeper-ul grec, Nikolaos Deligiannis, iar elenii au ratat toate aruncările de la cinci metri, ei au condus la sfârşitul reprizei a treia cu 8-5 iar România nu a reuşit decât să reducă din diferenţă până la 7-8 în ultimul act.

Pentru echipa noastră au marcat Edi Andrei şi Kalman Kadar câte două goluri şi Cosmin Radu, George Georgescu şi Alexandru Matei câte un gol, în timp ce pentru greci au marcat Georgios Afroudakis şi Antonios Vlontakis câte două goluri şi Anstasios Schizas, Dimitrios Mazis, Konstantinos Kokkinakis şi Georgioas Ntoskas câte un gol.

În sferturile de finală, Grecia va juca cu Serbia, Croaţia cu învingătoarea dintre Rusia şi Canada, Spania cu învingătoarea dintre Italia şi Australia şi Ungaria cu Germania, formaţie ce a învins cu 6-3 Statele Unite într-un alt meci de baraj, în timp ce România va juca cu învinsa dintre Italia şi Australia într-un meci de clasament.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here