Pole pentru Dani Pedrosa la Jerez

0
80

Pilotul spaniol Dani Pedrosa a obţinut un surprinzător pole-position la clasa moto gp în marele premiu de motociclism al Spaniei după ce ibericul nu reuşise să confirme în primele trei şedinţe de antrenamente libere.

În etapa de calificări de o oră, de sâmbătă, reprezentantul lui Repsol Honda Team a reuşit să dea lovitura pe final când l-a depăşit cu 51 de miimi pe italianul Valentino Rossi şi cu 58 de miimi pe spaniolul Carlos Checa.

Australianul Casey Stoner, învingătorul din prima etapă, va pleca din poziţia a cincea, americanul Nicky Hayden, campionul mondial en-titre, va pleca din poziţia 11, iar italianul Loris Capirossi va pleca în a 250-a cursă din carieră doar de pe locul 15.

Reprezentantul României la clasa 125 cc, Robert Mureşan, nu a mai reuşit evoluţia bună din calificările de vineri şi va pleca în cursă de pe locul 28 din 35 de concurenţi, la aproape 3,8 secunde de lider şi la circa 1,7 secunde de locul 15, ultimul care ar aduce puncte în cursă.

Pole-ul a fost reuşit de italianul Mattia Pasini, de la Polaris World Aprilia, urmat la 238 de miimi de ungurul Gabor Talmacsi, de la Bancaja Aspar Aprilia, şi la 240 de miimi de cehul Lukaş Peşek, de la Valsir Seedorf Derbi.

La clasa intermediară, 250 cc, s-a impus în calificări un alt spaniol, Jorge Lorenzo, de la Fortuna Aprilia, urmat la 284 de miimi de spaniolul Hector Manuel Barbera, de la Team Toth Aprilia, şi la 608 miimi de spaniolul Julian Simon, de la Repsol Honda 250 cc.
 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here