Peste 300 de reprezentati ai Jandarmeriei la Rapid – FC Nurnberg

0
64

Joi după-amiază, de la ora 17.00, Rapid Bucureşti joacă pe teren propriu cu germanii de la FC Nurnberg într-un meci decisiv pentru calificarea în grupele Cupei UEFA.

Măsurile de ordine publică la acest meci vor fi luate cu ajutorul celor peste 300 de jandarmi care vor asigura condiţiile optime de securitate şi vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional.

Suporterii echipei FC Nurnberg vor fi dispuşi la Tribuna I A şi Tribuna I B, în timp ce suporterii echipei Rapid vor sta la Tribuna O, Tribuna a doua şi Peluza a doua.

Accesul publicului în stadion se va face începând cu ora 14.00 pe baza biletelor, abonamentelor şi invitaţiilor emise de FC Rapid, în timp ce comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului Rapid va fi interzisă începând cu ora 10.00.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă.

De asemenea, spectatorilor le este interzis să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să intre pe spaţiul de joc sau să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here