Ovidiu Petre vorbeste despre accidentare, noul sezon, lotul Stelei si Euro

0
64

Mijlocasul Stelei, Ovidiu Petre, revenit dupa accidentarea dinaintea Campionatului European, a declarat pentru situl oficial al Stelei, in cadrul unei conferinte de presa, ca abia asteapta sa intre la antrenamente alaturi de colegi si ca spera sa castige primul sau titlu in tricoul ros-albastru.

Despre accidentare si planuri pentru noul sezon

Sunt fericit ca am scapat cu bine din situatia neplacuta creata de accidentare. Sunt aici, ma aflu pe un drum bun si sper ca, in cateva zile, sa intru la antrenamente alaturi de colegi. Am reusit sa trec peste dezamagirea de atunci. Nu avea rost sa stau sa ma plang. Se intampla si la altii, s-a intamplat si cu mine. Important este sa treci peste toate problemele. Sa dea Dumnezeu sa scapam cu totii de probleme si sa ne putem pregati normal

Mi-as fi dorit sa castig titlul de campion cu Steaua in sezonul trecut, dar nu s-a putut. Acum trebuie sa facem totul pentru a ne atinge scopul. Primul nostru obiectiv este calificarea in UEFA Champions League, fiindca este cel mai apropiat. Apoi, trebuie sa ne concentram sa castigam campionatul

Daca pana acum ne refeream la o lupta pentru titlu intre Steaua, Dinamo si Rapid, acum sunt mai multe echipe. O sa fie un campionat disputat. In sezonul trecut, turul nu a fost disputat, insa returul a fost foarte strans. Eu cred ca deja campionatul Romaniei este foarte greu. Nu mai poti spune ca joci cu o echipa slaba, in fata careia esti favorit

Despre Fiorentina si AS Roma…

Nu stiu daca Adrian Mutu a facut o declaratie de complezenta cand a spus ca ar vrea sa evite Steaua in preliminarii. Poate nici noi nu am vrea sa jucam cu Fiorentina. Asteptam tragerea la sorti si vom vedea cu cine o sa jucam. Noi trebuie sa facem orice pentru a trece mai departe. Noi am mai fost in UEFA Champions League, stim cum e si am demonstrat ca in momentele dificile am strans randurile si am aratat ca suntem o echipa

Meciul cu AS Roma este destul de important pentru noi, mai ales ca jucam acasa si este meciul de prezentare. Vom vedea pe parcursul campionatului daca o sa ne fie greu fara Dica. Sper sa nu-l regretam

Despre lotul Stelei…

E bine ca avem si jucatori straini, care vor sa se adapteze si sa invete foarte repede. Avem si noi de invatat de la ei. Fiecare club are strategia lui si stie ce jucatori sa aduca. Noi trebuie doar sa jucam. Conteaza ce stie un jucator, nu de unde este. Daca poate ajuta echipa, orice fotbalist este binevenit

Nu sunt eu in masura sa spun daca lotul Stelei este complet. Antrenorii si conducatorii pot spune asta. Vom vedea dupa meciurile amicale daca este nevoie sa mai vina jucatori. Cred ca atuurile Stelei vor fi munca, daruirea si disciplina. Noi pe asta ne-am bazat pana acum. Sper sa reusim sa ne obtinem obiectivele. Conteaza si valoarea, insa fara munca nu se poate face nimic

Despre Euro 2008…


Campionatul European si UEFA Champions League sunt doua competii care nu se compara. La EURO lupti pentru tara ta, iar acest sentiment nu poate fi egalat de nimic. Este bine pentru noi, ca echipa romaneasca, sa jucam in Champions League, insa situatiile nu se compara

Turcii sunt un popor de oameni ambitiosi. La EURO au avut si noroc, dar a contat si faptul ca nu au renuntat pana la final. Poate ar trebui sa invatam si noi de la ei si sa remediem greselile pe care le facem

Nu stiu daca faptul ca un campionat european sau mondial este castigat de Spania, Italia sau Germania inseamna ca trebuie ca toata lumea sa joace in stilul lor. Fiecare joaca asa cum stie si cum ii este la indemana

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here