Otelul Galati: Cu gandul la Cupa UEFA

0
97

Finalul ediţiei 2006-2007 a adus pe malul Dunării, la Galaţi, o veste bună şi una rea. Oţelul a terminat campionatul pe poziţia a cincea, calificîndu-se în Cupa Intertoto, dar a rămas fără jucătorul-legendă, Viorel Tănase. A fost o despărţire grea pentru antrenorul Petre Grigoraş, pentru echipă, pentru suporteri, dar, mai ales, pentru jucătorul devenit acum antrenor secund. “Tase” şi-a bifat însă retragerea lăsîndu-şi coechipierii în Europa. Accederea moldovenilor în cea de-a treia întrecere intercluburi de pe continent înseamnă, în condiţiile sistemului competiţional actual, o şansă importantă pentru a prinde calificările în Cupa UEFA. Anul trecut, pe vremea aceasta, “oţelarii” nu îndrăzneau să spere la aşa ceva, după ce avuseseră emoţii la retrogradare. Petre Grigoraş, alungat de la Farul Constanţa, i-a salvat, iar ascensiunea a continuat.

Campanie modestă de transferuri

Achiziţiile din această vară nu sînt răsunătoare. Au venit portarul marocan Kouha, fundaşul Jelev (internaţional bulgar), mijlocaşul estonian Radnikov. Rămîne de văzut randamentul fiecăruia la noua lor echipă. Plecările au fost, în schimb, mai răsunătoare. Pe lîngă Tănase, au mai părăsit lotul veteranii Marius Baciu şi Cristi Crăciun, Mărginean şi portarul Vîtcă, luat de Steaua. Grigoraş a reuşit să-l păstreze pe Szekely, dorit insistent în Ghencea, şi poate spune că beneficiază, la ora actuală, de un lot relativ omogen. Pentru că a terminat pe poziţia a cincea, trupa de la Dunăre a intrat direct în turul secund al Cupei Intertoto, unde a eliminat formaţia bosniacă Slavia Sarajevo, ajungînd acum la finala contra turcilor de la Trabzonspor.

Continuarea in Sport Magazin numarul 69. De luni, 23 iulie, la toate punctele de difuzare a presei!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here