Oltenii cu cinci jucatori la selectia pentru echipele nationale

0
63

Cinci jucatori de la Universitatea Craiova au fost chemati la loturile nationale. Bornescu, Stoica, Ciuca si Dina au fost chemati la prima reprezentativa, iar Garla pentru nationala mica.

“Nu mai stim cum sa ne bucuram. A fost foarte greu acest meci, unul de sase puncte. Cred ca i-am ingropat pe cei de la Piatra Neamt. Ii dedicam golul domnului Cioroianu pentru ziua de nastere, patronului si suporterilor. Este extraordinar acum, cred ca suntem ca si salvati, insa trebuie sa tratam cu seriozitate si restul meciurilor”, a declarat Florin Costea, dupa meciul de la Piatra Neamt.

 “Cred ca mi-am spalat toate pacatele dupa meciurile din ultima perioada. Nu mai puteam nici sa ma linistesc noaptea din cauza rezultatelor proaste. Am avut in ultimele patru jocuri, la Iasi, cu Cluj, la Galati si cu Urziceni, ocazii mari, insa nu am reusit sa marchez. Eram sigur ca voi inscrie la Piatra Neamt. Am auzit acum de la cei din conducere ca voi fi chemat si la trialul nationalei. Este o mare bucurie pentru mine”, a spus Dina.

Craiova nu poate conta in meciul de sambata, din Cotroceni , din etapa a XXIX-a Ligii 1, pe Valentin Garla, suspendat pentru cumul de cartonase galbene.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here