Oltchim a reusit calificarea

0
71

Oltchim Râmnicu Vâlcea, formaţia care a câştigat fără drept de apel campionatul naţional de handbal feminin ediţia 2006-2007, s-a calificat în semifinalele Cupei Cupelor după ce s-a impus în returul cu Podravka Vegeta Koprivnica cu 34-21.

Galacticele adunate la Râmnicu Vâlcea de selecţionerul Gheorghe Tadici au făcut spectacol în returul cu puternica formaţie croată deşi Oltchim pleca în meci cu un dezavantaj de cinci goluri, 27-32 în tur.

Cu o Luminiţa Huţupan în zi de graţie, cu numeroase parade de excepţie, şi cu Steluţa Luca golgetera ce dă tonul, Oltchim a zburdat pe teren în returul cu Podravka, mai ales în prima repriză, şi a făcut spectacol câştigând meciul la 13 goluri diferenţă.

După o primă repriză încheiat cu un scor net în favoarea echipei noastre, 21-8, după pauză, Luca şi compania au început să se joace ocaziile şi să evolueze mai mult la spectacol lucru care ne-ar fi putut costa mai ales că Podravka s-a apropiat la nouă goluri.

Până la urmă însă repriza a doua s-a încheiat cu un scor egal, 13-13, iar Oltchim a câştigat la pas meciul, 34-21, calificându-se în semifinalele Cupei Cupelor şi făcând astfel încă un pas spre îndeplinirea obiectivului european, calificarea în finala Cupei Cupelor.

În penultimul act al competiţiei Oltchim ar putea întâlni pe norvegiencele de la Byasen Trondheim, 65-47 după o dublă victorie cu Astrakanochka Astrahan, formaţia spaniolă Union Ribaroja, 30-21 în prima manşă acasă cu Gjerpen Skien, şi unguroaicele de la Ferencvaros Budapesta, 29-29 în prima manşă în deplasare cu Svendborg Gudme.

Într-un alt meci, în sferturile de finală ale Cupei EHF, Rulmentul Braşov a pierdut cu 18-35 meciul din deplasare cu rusoaicele de la Zvezda Zvenigorod şi a ratat calificarea în semifinale după ce pierduse şi meciul de pe teren propriu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here