Oţelul s-a distrat cu Ştiinţa

0
70

Într-una din cele mai interesante partide din etapa a 26-a a Ligii I la fotbal, Oţelul Galaţi s-a impus cu 4-1 în faţa Universităţii Craiova însă gazdele se puteau impune şi la un scor mai mare după ce au ratat numeroase ocazii.

Echipa de puşti a Universităţii Craiova continuă seria de evoluţii modeste şi planurile de preamărire ale patronului Adrian Mititelu pare să necesite o amânare, momentan Craiova fiind din nou la retrogradare.

Fără două nume grele din defensivă, proaspătul internaţional Dorel Stoica şi portarul Bornescu, Universitatea a făcut figuraţie la Galaţi, Oţelul marcând de patru ori şi ratând alte numeroase ocazii.

Gazdele au fost mai eficiente în prima parte, când au reuşit să perforeze de trei ori poarta nefericitului Bănică, prin Szekely, Paraschiv şi Daniel Stan, în schimb, în partea a doua, profitând şi de o perioadă de relaxare din jocul adversarei, Craiova a marcat golul de onoare prin Njock însă până la final tot gălăţenii au zburdat pe teren, au trimis de trei ori balonul în bară şi au dat lovitura de graţie în prelungiri când Dina a înscris în propria poartă.

Oţelul Galaţi – Universitatea Craiova 4-1 şi dacă gălăţenii pot afirma deja că au scăpat de zona nisipurilor mişcătoare, oltenii sunt la cinci puncte de primul loc retrogradabil şi dacă Ceahlăul învinge pe Jiul, ultima clasată, Universitatea s-ar apropia la numai două puncte de Liga a doua.

Oţelul Galaţi – Universitatea Craiova 4-1 (3-0).

Au marcat: Szekely (2), G. Paraschiv (26), D. Stan (45), Dina (92 autogol)/ Njock (55).
Cartonaşe galbene: Szekely (22), Gado (68)/ Mitchell (39), Dănănae (41), Gârlă (49), Wobay (60), Curteanu (71). Cartonaşe roşii:

Oţelul: Vâtcă – Gado, Sârghi, Nogo, Semeghin – J. Szekely, C. Mărginean, G. Paraschiv (Labukas 77), Kim Gil Sik – D. Stan (V. Tănase 82), E. Jula (Giurgiu 69). Antrenor: Petre Grigoraş.
U. Craiova: N. Bănică – Dănănae, M. Ciucă (Curteanu 46), Mitchell, Velcovici (Gârlă 46) – Fl. Costea, Săceanu (Baird 46), Dina, Wobay – L. Pârvu, Njock. Antrenor: Ştefan Stoica.
 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here