NATIONALA DUPA PITI/ Piturca, un erou luat de demonul sau

0
97

Afurisit de unii, binecuvântat de alţii, Victor Piţurcă rămâne selecţionerul care ne-a calificat din nou la un turneu final după o pauză de opt ani. Probabil că lui Piţi i se potriveşte de minune inscripţia care îl veghează pe Jim Morrison în cimitirul parizian “Père Lachaise”: “Amintirea unui erou luat de demonul său”

Contestatarii fostului selecţioner sau simplii cârcotaşi (nu ducem lipsă nici de unii nici de alţii) îşi aduc aminte cu umor că, pe vremea când antrena Steaua, Victor Piţurcă urmărea uneori amicalele “roş-albaştrilor” din vârful unui deal, episod intrat deja în folclor şi grăitor pentru metodele de lucru ale unui antrenor “nepereche”. Legendele sunt făcute pentru a fi întreţinute, nu contestate, dar cert este că în respectiva poveste există un grăunte de adevăr. Pentru a împrumuta din frazeologia politică, Piţurcă a fost un conservator, ba chiar un conservator radical. Nu mare de stat, iute la mânie, refractar şi uricios deopotrivă în relaţiile cu presa şi cu anumiţi jucători, selecţionerul n-a căutat nici un moment să se facă iubit, având continuu o aură de intransigenţă, de lup singuratic care ne-a inspirat, periodic, atât aversiune cât şi admiraţie. Sau poate mai corect ar fi cuvântul “fascinaţie”. Fascinaţia dată de rezultate. Fascinaţia competenţei.

O victimă simpatică

Iar această competenţă nu este una iluzorie, ci doar una care îşi are limitele ei. Când Piţurcă a revenit pe banca naţionalei după dezastrul din Armenia, l-am salutat ca pe un salvator, şi deşi Mondialul din 2006 era un vis compromis, am aşteptat de la el reconstrucţia naţionalei şi calificarea la Euro 2008. “Este singurul om capabil să ne readucă în elita fotbalului mondial”, s-a spus atunci. Ei bine, Piţurcă şi-a făcut treaba. Şi în tot acest proces, ne-a fost simpatic, pentru că în ochii noştri era o victimă a sistemului, ticăloşit sau nu, care îl demisese în 1999 de la cârma “tricolorilor” după ce ne calificase la Europeanul din Belgia şi Olanda.

Legături bolnăvicioase

Specialitatea casei, accederea la Euro, a fost realizată din nou de abilul oltean Piţurcă. Însă la festinul continental, după două meciuri în care inclusiv Italia a luat notiţe de catenaccio de la România, castelul din cărţi de joc s-a năruit. Şutul telefonat al lui Mutu propagase prima undă seismică, dar cutremurul s-a produs cu Olanda. Ne uitam şi nu ne venea să credem, la o Românie care nu ştia să atace. Fanii invocau şi selecţia subiectivă, în condiţiile în care “conflictualul” Trică fusese lăsat acasă, dar Adrian Cristea fusese convocat pentru a umple autocarul în Austria şi Elveţia. Ca orice selecţioner care se respectă (vezi idila Iordănescu – Şoavă), nici Piţurcă n-a avut restanţe în materie de legături bolnăvicioase. Florentin Petre, Rădoi, Nicoliţă şi Dică au fost copiii de suflet ai enigmaticului antrenor.

Punct şi de la capăt

Contrar unor voci reprobabile, Euro 2008 n-a fost un dezastru. Abia ce a urmat poate fi încadrat în această categorie. Învinşi de Lituania, presaţi între gheţari de feroezi, semi-bătuţi de francezi, scoşi din luptă de sârbi, am ajuns la capătul răbdării. Om al contrastelor, Piţurcă s-a trezit târziu. L-a naturalizat precipitat pe Nicu, însă l-a jucat prea puţin. Noroc cu debutul lui Tănase. 300.000 de euro mai târziu, Piţurcă e probabil în Maldive, iar noi… noi aşteptăm să vedem ce poate noul selecţioner, Răzvan Lucescu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here