Nadal, eliminat de la Australian Open!

0
77

Favorit numărul la startul competiţiei şi considerat unul dintre puţinii care-l pot opri pe Roger Federer din drumul spre titlu, spaniolul Rafael Nadal a fost eliminat în sferturile de finală ale Internaţionalelor Australiei de chilianul Fernando Gonzalez, cap de serie numărul 10, care s-a impus cu un scor clar, 6-2, 6-4, 6-3.

Gonzalez a dominat total jocul iar serviciul său a fost de mare excepţie dovadă că Nadal nu a reuşit nici un break şi şi-a făcut foarte rar mingi pentru a câştiga game-uri pe serviciul adversarului.

Astfel, în a doua semifinală a turneului masculin, Gonzalez îl va întâlni vineri pe germanul Tommy Haas, cap de serie numărul 12, care a trecut în cinci seturi, 7-5 în decisiv, de rusul Nikolay Davydenko, cap de serie numărul trei, în timp ce în prima semifinală, joi, elveţianul Roger Federer, principalul favorit al competiţiei, va juca cu americanul Andy Roddick, cap de serie numărul şase, într-un meci care se anunţă deja deosebit de interesant.

în turneul feminin, cele două semifinale vor avea loc joi. Americanca Serena Williams o va întâlni pe cehoaica Nicole Vaidisova, cap de serie numărul 10, iar rusoaica Maria Sharapova, după ce a trecut cu 7-6, 7-5 de compatrioata sa Anna Chakvetadze, cap de serie numărul 12, va juca cu belgianca Kim Clijsters, favorită numărul patru, care a eliminat-o pe elveţianca Martina Hingis, favorită numărul şase, scor 3-6, 6-4, 6-3.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here