Mutari masive in Liga I

0
47

O dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, fotbalul românesc încearcă să emită pretenţii, cel puţin în prima fază, iar acest lucru se remarcă din numeroasele transferuri de jucători efectuate în această iarnă.

Dacă granzii Steaua, Dinamo şi Rapid, au mutat punctual aducând doar jucători de care era neapărată nevoie, celelalte formaţii au transferat masiv, profitând şi de faptul că din acest retur numărul străinilor disponibili pentru a fi utilizaţi a crescut.

Cu puţin timp înainte de finalul perioadei de transferări, cele mai importante mutări sunt Ionel Ganea la Rapid, Marius Croitoru la Steaua, Bogdan Lobonţ la Dinamo, Artiom Karamian la Politehnica Timişoara, Viorel Frunză la CFR Cluj, Jeremie Njock la Universitatea Craiova, Sebastian Huţan la UTA Arad, Cristian Munteanu la FC Naţional, Dorinel Munteanu la FC Argeş, Tadas Graziunas la Oţelul Galaţi, Adrian Ilie la Politehnica Iaşi, Liviu Mihai şi Ciprian Vasilache la Pandurii Târgu Jiu, Bogdan Mara şi Romik Haciatrian la Unirea Urziceni, Dan Lăcustă, Cătălin Mulţescu şi Bogdan Vrăjitoarea la Ceahlăul Piatra Neamţ.

Surprinde numărul enorm de jucători aduşi din afara ţării, aproximativ 50 dacă îi includem şi pe repatriaţii precum Lobonţ, Dan Lăcustă sau Mihai Şuleap, în condiţiile în care mult mai puţini jucători au părăsit România în această iarnă.

Steaua şi-a adus un portar, Andrey Nazario, care să se lupte cu Cernea pentru titularizare, şi un regizor la centrul terenului, Marius Croitoru, care să limpezească atacurile echipei mai ales în absenţa lui Nicolae Dică.

Dinamo a adus şase jucători, patru din afara ţării, Lobonţ, Smirnovs, Romanovs şi Homei, dar şi pe Bălace şi Vranjkovici, majoritatea pentru a avea variante în absenţa unora dintre titulari, doar Lobonţ fiind sigur de titularizarea sa.

Rapid a adus un singur jucător, pe Ionel Ganea, însă giuleştenii au părăsit cupele europene astfel că mai au de jucat în acest sezon mai puţin de 20 de meciuri oficiale.

Poli Timişoara a adus un jucător de travaliu, pe armeanul Artiom Karamian de la Rapid, şi un jucător tehnic, pe nigerianul Peter Omoduemuke.

Universitatea Craiova a adus doi atacanţi de culoare, pe Jeremie Njock şi Julius Woobay, fotbalişti prezentaţi ca două super-staruri dar care trebuie să confirme.

CFR Cluj a adus nouă fotbalişti noi în această iarnă şi a continuat seria de achiziţii comunitare, pe lista clujenilor aflându-se portughezii Freddy, Didi, Dani şi Vitinha, francezul Tony, dar şi alţi străini precum brazilianul Andre, paraguaianul Cuellar sau moldoveanul Viorel Frunză.

UTA Arad a achiziţionat şi ea foarte mulţi jucători în această iarnă, 11, mizându-se pe readucerea unor foşti juniori ai Aradului, precum Sebastian Huţan sau Cristian Todea, aducerea unor stranieri precum portughezii Edson şi Bruno, brazilienii Diogo Andrade şi Thiago Ramos, sau sârbul Djokovic, sau a unor internaţionali de tineret şi juniori precum Norbert Varga sau Lucian Todea.

FC Naţional, Farul Constanţa şi Politehnica Iaşi sunt trei dintre săracele acestei ierni. Bancarii i-au adus pe Florin Pelecaci, Cristian Munteanu şi Csaba Borbely, Farul pe Marcel Otvoş şi Octavian Gheorghiţă, iar Poli pe Răzvan Ţârlea, Zvetozar Mijin şi Adrian Ilie, în general fotbalişti tineri, fără un nume, fotbalişti liberi de contract sau care nu mai erau doriţi la actualele lor echipe.

FC Argeş îl va reactualiza pe antrenorul Dorinel Munteanu ca jucător dar s-a întărit şi cu câţiva jucători care nu au reuşit să se impună în Bucureşti, precum Daniel Bălan, Adrian Iordache, Iulian Tameş, Alexandru Bălţoi sau Lucian Burdujan.

Gloria Bistriţa continuă să mizeze pe jucători tineri iar pe lista de achiziţii se regăsesc Răzvan Radu, Răzvan Fritea, Mihai Damaschin sau Cornel Predescu.

FC Vaslui mizează şi ea pe o serie de jucători tineri, mai puţin cunoscuţi, precum Bogdan Cotolan, Şerban Moraru sau Dorian Andronic, pe revenirea lui Bogdan Panait dar şi pe aducerea unor străini exotici precum moldoveanul Zmeu sau Mike Temwanjira, din Zimbabwe.

Oţelul Galaţi şi-a creat şi ea o colonie de străini după modelul CFR Cluj semnând în această iarnă cu jucători din Lituania, Tadas Graziunas, Tadas Labukas şi Paulius Gribauskas, din Coreea de Sud, Kim Sang Ki şi Kim Gil Sik, şi din Moldova, Gheorghe Boghiu.

Pandurii Târgu Jiu s-au întărit serios prin aducerile lui Ciprian Vasilache, Liviu Mihai, Alexandru Păcurar şi a străinilor Nenad Kutlacici şi Igor Radovanovici.

Dan Petrescu i-a adus la Unirea Urziceni pe Bogdan Mara, Valeriu Bordeanu, Marius Onofraş, Marius Şuleap, Iulian Arhire, Marius Bilaşco, George Galamaz, Valentin Negru, Răzvan Pădureţu, Cătălin Ivaşcă sau armeanul Romik Haciatrian.

Ceahlăul Piatra Neamţ, după ce a renunţat la 12 jucători, va miza în mini-retur pe Bogdan Vrăjitoarea, Cornel Dobre, Liviu Negoiţă, Daniel Costescu, Dan Lăcustă, Cătălin Mulţescu, Cosmin Frăsinescu, Lucian Goian, moldoveanul Eugen Cebotari şi portarul ucrainean Andrei Fedorenko.

Jiul Petroşani i-a readus pe Alexandru Bădoiu şi Gabriel Apetrei şi i-a promovat pe Valentin Lipitor, Cristian Muscalu, Dinu Sânmărtean şi Octavian Trăistariu.

Printre jucătorii care au părăsit sau urmează să părăsească România se află Carlos, Sreten Stanic, Peter Simek, Vladimir Gluscevic, Gualberto Mojica, Goran Jankovic, Uros Miroslavjevici, Sergio Barbosa, Jan Zolna, Alejandro Gavatorta, Carlos Herrera, Duşko Stajic şi Alex Leandro, lista putând să fie completată cu jucătorii puşi pe liber de echipele din Liga I şi care nu şi-au găsit încă variante potrivite pentru un transfer.

AMOS News 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here