Mircea Rednic: ”Galliquio pleaca sigur, e posibil sa vina Marius Niculae”

0
43

Antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că este nemulţumit de mai mulţi fotbalişti din lot, fundaşul peruan John Galliquio fiind doar unul dintre jucătorii care vor pleca în această vară.

A renunţat la Galliquio

Galliquio va pleca pentru că nu mi-a plăcut atitudinea lui, cum s-a pregătit. L-am văzut că are unele calităţi, dar nu mi-a plăcut atitudinea lui. Chiar dacă a avut unele probleme trebuia să fie profesionist, să se pregătească. El este unul dintre jucătorii care vor părăsi Dinamo în această vară. Nu mi-au plăcut anumiţi jucători. Deocamdată nu pot spune mai multe nume, veţi vedea“, a declarat Rednic.

Despre lotul actual

Tehnicianul dinamovist spune că va definitiva lotul cu care va începe campionatul viitor după turneul de pregătire din Germania: “Mi-am făcut o idee despre lot, dar în prima parte a pregătirilor plus turneul din Germania mă voi edifica asupra fotbaliştiştilor cu care vom începe campionatul. Deja în turneul din Franţa vom merge cu lotul cu care vom aborda noul sezon“.

Marius Niculae e pe lista jucatorilor doriti in Stefan cel Mare

Dinamo negociază transferurile mai multor jucători, printre care şi atacantul Marius Niculae de la Inverness,dar Mircea Rednic este sceptic în ceea ce priveşte achiziţionarea acestuia.

Despre veniri nu pot spune prea multe până în momentul în care jucătorii nu vor semna contractele. E clar că suntem în negocieri cu mai mulţi jucători, pentru mai multe posturi, inclusiv cel de portar. De Marius Niculae îmi place, normal, e un jucător foarte bun şi mi l-aş dori la Dinamo. Şi nu numai acum, ci şi în trecut, dar nu s-a putut. Şi nici acum nu ştiu dacă vom reuşi să-l transferăm pentru că este un jucător care a avut un sezon foarte bun în Scoţia, am înţeles că s-au rezolvat şi unele probleme de la club, nu mai sunt probleme de bani, deci nu se ştie deocamdată. Oricum Marius Niculae e un jucător foarte bun“, a spus antrenorul formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Moti, Blay si Ropotan nu pleaca in aceasta vara

Deşi au apărut mai multe zvonuri despre posibilele plecări ale lui Cosmin Moţi în Italia, George Blay în Rusia sau Adrian Ropotan în Portugalia, Rednic susţine că pe adresa clubului dinamovist nu a sosit încă nicio ofertă concretă pentru aceşti jucători:

Despre eventuale transferuri ale lui Moţi, Blay sau Ropotan nu vă pot spune eu prea multe, conducerea clubului va decide. Eu nu ştiu dacă ofertele astea există sau sunt băgate de impresari. Pe adresa clubului nu a venit nicio ofertă pentru niciunul dintre aceşti jucători“.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here