Ministrul apararii

0
88

Cum să nu crezi că mîna destinului jalonează drumurile noastre, cînd personajul acestor rînduri a apărut în această lume, şi apoi a părăsit-o, într-o aceeaşi zi de 8 septembrie, la doar 35 de ani distanţă?!

7 inimi într-un singur piept

în 1941, la puţin timp după ce România declarase război URSS şi trupele române treceau Prutul, în într-o familie de aromâni bucureşteni vedea lumina zilei unicul fiu al unui fost fotbalist al Sportului Studenţesc. Tatăl, Duce Coe, născut în Macedonia, se stabilise pe meleaguri dîmboviţene şi juca fotbal, cu succes, în echipa studenţilor bucureşteni, una dintre cele mai vechi din Divizia A. Era un fundaş robust, “rău”, greu de depăşit.
De la el a preluat fiul, Dan, nu numai calităţile fizice, ci şi tenacitatea ieşită din comun, specifică machedonilor. Un singur lucru nu s-a lipit de viitorul fotbalist: dragostea pentru culorile alb-negre ale echipei bucureştene. Avea doar zece ani cînd a ales alb-vişiniul giuleştenilor, iar în 1956, la doar 15 ani era titular în echipa de juniori, cu care avea să cucerească titlul de campion naţional, în 1960. Iar în toamna aceluiaşi an este promovat în echipa de seniori; are nevoie doar de un sezon pentru a se impune, debutînd în Divizia A în partida Minerul Lupeni – Rapid (1-1, în martie 1962).
Produs 100% al Giuleştiului, Dan Coe a fost unul dintre cei mai fideli apărători, la propriu şi figurat, ai culorilor Rapidului. Fundaş central greu de depăşit, adept al sloganului “pe aici nu se trece”, a contribuit decisiv la cîştigarea, la sfîrşitul sezonului 1966-67, primului titlu de campion naţional din istoria formaţiei de lîngă Podul Grant, un titlu dorit şi aşteptat cu disperare de suporterii echipei aproape o jumătate de secol!
Tehnica deposedării, marcajul “la sînge”, jocul de cap, curajul, angajamentul şi devotamentul împins pînă la sacrificiu l-au impus cu autoritate în fotbalul nostru, selecţionarea în echipa reprezentativă şi adjudecarea renumelui de “ministru al apărării” venind cât se poate de firesc.

Nedreptate, numele tău e… Angelo!  

A îmbrăca de 41 de ori tricoul echipei naţionale nu este nici măcar astăzi, cînd se joacă fotbal non-stop, o performanţă la îndemîna oricui. însă, în decada a şaptea a secolului trecut faptul reprezenta o realizare cu adevărat excepţională. Dan Coe nu s-a mulţumit însă doar cu atît. A avut un aport important la calificarea României, participînd la Jocurile Olimpice desfăşurate la Tokyo, în 1964, acolo unde doar ghinionul ratării unui penalty de către “Profesorul” Gicu Constantin a împiedicat accesul naţionalei în fazele superioare ale competiţiei.
Cu aceleaşi evoluţii de înaltă ţinută, fundaşul tricolor a contribuit şi la calificarea naţionalei noastre, în premieră după război, la un turneu final de campionat mondial, cel desfăşurat în Mexic, în 1970. în perioada calificărilor a fost aproape meci de meci titular şi căpitan de echipă, alcătuind, împreună cu portarul Necula Răducanu şi colegul său de linie Alexandru Boc, un zid de netrecut, un fel de “triunghi al Bermudelor” în care dispărea obiectul de joc cu care intrau atacanţii! Victoria cu 1-0 împotriva Elveţiei, decisivă pentru calificare, obţinută în deplasare (Lausanne, 14 mai 1969), a fost, practic, opera jocului fără greşeală al celor trei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here