Masuri sporite de securitate la Romania – Luxemburg

Forţele de ordine din Neamţ s-au mobilizat pentru a descuraja şi face faţă eventualelor acte de violenţă la meciul de mâine al Naţionalei, de la Piatra Neamţ.

Dispozitivul de pază şi ordine este compus din peste 400 de jandarmi, poliţişti şi agenţi de pază, care vor supraveghea şi controla cu stricteţe stadionul şi zona adiacentă acestuia.

Astfel, pe traseul de acces al suporterilor către arena Ceahlăului, se vor instala nu mai puţin de şase filtre, compuse din jandarmi şi poliţişti, având menirea de a executa un control preliminar asupra suporterilor şi de îndrumare a acestora către locul din stadion, conform biletelor sau invitaţiilor pe care le deţin.

Filtrele vor fi amplasate în cele mai importante intersecţii din apropierea stadionului.

În apropierea stadionului, accesul autoturismelor va fi îngrădit, suporterii fiind rugaţi să folosească mijloacele de transport în comun. Intrarea în parcările stadionului se va face doar pe baza permiselor speciale eliberate de organizatori, respectiv Clubul Ceahlăul.

Începând cu ora 15.30 se va putea intra pe stadion, numai pe bază de bilete, invitaţii şi ecusoane, controlul acestora urmând să fie efectuat de către agenţii unei firme particulare de pază.

Pentru a se depista eventualele falsuri, documentele de intrare pe stadion vor fi verificate inclusiv cu ajutorul unui laborator mobil, pus la dispoziţie de Imprimeria Naţională.

Forţele de ordine pot vedea în orice clipă ce se întâmplă în tribune, putând elimina în cel mai scurt timp, persoanele care creează probleme, având la dispoziţie, în premieră, şi cele 32 de camere video ale stadionului.

Suporterii vor putea intra pe stadion cu aparate foto şi camere video, precum şi cu bannere, steguleţe, fulare, afişe şi conffeti. Este interzisă introducerea în incintă a obiectelor contondente, inclusiv suporturile pentru steaguri din alte material decât plasticul, a petardelor, fumigenelor, artificiilor, substanţelor lacrimogene, băuturilor alcoolice, a bannerelor cu conţinut obscen.

De asemenea, persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau turbulente, vor fi oprite la poartă.

Stiri recente

David Popovici, medalie de aur şi la 400 m liber la Campionatului Naţional

David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 400 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot...