Marian Drăgulescu: Mi s-a îndeplinit visul de a mi se cânta imnul în fața a 7000 de români

0
308

Marian Drăgulescu spune că i s-a îndeplinit visul de a i se cânta imnul în fața a 7.000 de români, după aurul cucerit în finala de la sol la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca.

„Am vrut să mi se cânte imnul la această ediție a Campionatelor Europene. A fost dorința mea cea mai mare și mi s-a îndeplinit. Este cea mai importantă medalie pentru mine pentru că am obținut-o acasă, în fața a 7.000 de români. Acum am 10 medalii de aur, cinci de argint și două de bronz la Europene, pot să-mi deschid un muzeu oricând. A fost superb, m-am simțit extraordinar în sală alături de public. Am avut emoții, recunosc, pentru că mă gândeam că asta va fi cea mai valoroasă medalie a mea și îmi doream atât de mult să o câștig acasă.  Azi a fost o finală foarte puternică, au făcut toți solul foarte bine. După ce am făcut eu și am văzut că sunt pe primul loc știam că e medalie, pentru că mai erau doar doi sportivi după mine. Îmi ziceam că măcar cu o medalie tot plec și eu din sală”, a spus Drăgulescu.

Drăgulescu spune că nu va executa noua sa săritură în finala programată, duminică. „Am avut ceva probleme cu spatele și de câte ori am sărit-o trebuia să stau 4-5 zile să mă refac. Am ales însă ca strategie să merg mai mult pe execuție și să fac totul cât mai corect. Acum sunt foarte fericit pentru ce am câștigat azi, mâine e o altă zi. Sper să mă simt foarte bine și mâine. Oricum, voi lupta pentru medalie și la sărituri”, a adăugat el.

Marian Drăgulescu a câștigat medalia de aur în concursul la sol din cadrul Campionatelor Europene, prima a delegației României la competiția găzduită în aceste zile de Cluj-Napoca.

În vârstă de 36 de ani, multiplul campion mondial și european a fost notat de arbitri cu 14,500 puncte în urma exercițiului său. Medalia de argint a revenit gimnastului Dmitrii Lankin din Rusia (14,466 puncte), în timp ce bronzul a fost obținut de Alexander Șatilov (14,400 puncte).

Medalia de sâmbătă a fost a 30-a din întreaga carieră a lui Marian Drăgulescu. El are în palmares 3 medalii la Jocurile Olimpice (1 de argint și 2 de bronz), 10 la Campionatele Mondiale (8 de aur și 2 de argint) și 17 la Campionatele Europene (10 de aur, 5 de argint și 2 de bronz).

Gimnastele Ioana Crișan și Olivia Cîmpian, primele sportive din delegația României care au evoluat într-o finală a Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca, s-au clasat, vineri, pe locurile 18, respectiv 23 în concursul de individual compus, cu un total de 51,032 puncte, respectiv, 50,106 puncte.

Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

Larisa Iordache și Cătălina Ponor vor reprezenta România, duminică, în finala la bârnă. Tot duminică, în concursul masculin, Marian Drăgulescu va participa în finala la sărituri.

Duminică, în ultima zi a Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca sunt programate următoarele finale: masculin — sărituri, paralele și bară; feminin — bârnă și sol (13,30-16,40).

La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ