MARI DRAME ALE SPORTULUI/ Tragedia “Busby Babes”

0
55

Pe 6 februarie 1958, un avion al companiei British Airways s-a prăbuşit pe o pistă de decolare a Aeroportului Riem din Munchen. La bord erau şi componenţii echipei de fotbal Manchester United. Dintre cei 44 de pasageri, doar 22 au supravieţuit accidentului.

În 1955, UEFA punea bazele unei noi competiţii, Cupa Campionilor Europeni, o întrecere care trebuia să întrunească la start toate echipele care au câştigat campionatul în ţara din care făceau parte. Cu toate acestea, scretarul “Football League”, Alan Hardaker, a decis că Chelsea, campioana Angliei în acel sezon, să nu se înscrie în această competiţie, pentru binele fotbalului englez. De fapt, Hardaker considera că ar fi fost mult mai bine că această Cupă Campionilor să nu existe deloc. În sezonul următor, campionatul englez avea să fie câştigat de Manchester United, echipa antrenată la acea vreme de Matt Busby. Cu ajutorul preşedintelui clubului, Harold Hardman şi conducătorului “Football League”, Stanley Rous, Manchester a sfidat decizia iniţială şi a devenit prima echipă din Anglia care a participat în Cupa Campionilor, fiind eliminată, în cele din urmă, de Real Madrid, în semifinale. În campionatul intern, United a câştigat din nou titlul, ceea ce o transforma în favorita Cupei Campionilor în sezonul următor, după experienţa acumulată în ediţia 1956/1957.

Începutul zilei negre

După ce au trecut de irlandezii de la Shamrock Rovers şi de campioana Cehoslovaciei, Dukla Praga, formaţie care, pentru cei interesaţi, este acum în liga secundă din Cehia, “Man” United a dat de Steaua Roşie Belgrad. Pe 21 februarie 1958, englezii s-au impus pe teren propriu cu 2-1, în manşa tur, după care au jucat la Belgrad, unde au remizat 3-3, ceea ce a însemnat calificarea celor care erau alintaţi “Busby Babes” în semifinale.

Plecarea din Belgrad a fost întârziată cu o oră, din cauză că atacantul britanic Johnny Berry şi-a pierdut paşaportul. Părea a fi începutul unei noi aventuri, după ce Manchester a pierdut mult timp pe drum şi după deplasarea la Praga, din cauza conditilor de ceaţă, care au făcut imposibila pătrunderea pe teritoriul Regatului Unit. După decolarea de la Belgrad, aeronava Airspeed AS-57 Ambassador avea programată o oprire la Munchen, pentru realimentare. În momentul în care avionul era în curs de decolare, căpitanul Kenneth Rayment a observat că unul dintre motoarele apartului de zbor face un zgomot ciudat şi a renunţat la încercarea de a părăsi solul pentru mai multe investigaţii. După trei minute s-a încercat din nou, însă fără sorţi de izbândă, iar pasagerii au fost rugaţi să coboare pentru a se face un control amănunţit. Motivul invocat a fost că aeronava fusese alimentată cu mai multe tipuri de combustibil care, împreună, făceau ca motoarele să accelerze prea repede, un lucru des întâlnit la aparatele de zbor din această clasă la vremea respectivă. Deşi Duncan Edwards, unul dintre fotbaliştii echipei, apucase deja să trimită o telegramă la Manchester, prin care să îşi informeze apropiaţii că zborul lor a fost amânat pentru ziua următoare, Bill Black, inginerul de serviciu în acea zi a aeroportului din Bavaria, le-a comunicat piloţilor că singura problemă ar putea fi ridicarea mai greoaie a aeronavei, lucru care nu ar trebui să fie un impediment, în condiţiile în care pista aeroportului Riem avea 2 km lungime. După doar 15 minute pasagerii au revenit la bord.

Tragedia

Billy Whelan nu s-a arătat prea încrezător în această soluţie miraculoasă, găsită în doar un sfert de ceas, însă s-a urcat la bord, nu înainte de a declara: “cred că e moarte curată dar sunt pregătit.” Căpitanii Rayment şi James Thain, cei doi responsabili pentru acest zbor, au început operaţiunea de decolare, însă, după ce avionul s-a ridicat uşor de la sol şi-au dat seama că acesta nu va ma căpăta altitudine şi că este imposibil să mai decoleze. În ciua încercărilor disperate de a redresa aparatul de zbor, viteza era mult prea mare şi în cele din urmă maşinăria a trecut prin gardul de protecţie al aeroportului german şi a s-a “înfipt” într-o casă din apropiere, în care se aflau o mamă împreună cu trei dintre cei patru copii ai săi, tatăl şi cealaltă fica fiind plecaţi. Aceştia abia au scăpat din flăcările care au cuprins imediat construcţia, însă impactul a ucis instant 20 dintre pasagerii aflaţi la bord. Şapte dintre aceştia au fost fotbaliştii lui Manchester United: Geoff Bent, Roger Byrne, Eddie Colman, Mark Jones, David Pegg, Tommy Taylor şi Liam “Billy” Whelan, al optulea, Duncan Edwards, cel care a simţit moartea, decedând 15 zile mai târziu, în spital. Celelalte victime au venit din rândul suporterilor şi al jurnaliştilor ce au însoţit echipă într-o deplasare care ar fi trebuit să însemne o sărbătoare pentru “diavolii roşii”, însă visul frumos devenit realitate la Belgrad s-a transformat într-un coşmar la Munchen.

Urmările

Iniţial s-a considerat că accidentul s-a produs în urma unei erori de pilotaj. Căpitanul Thain – Rayment, celălalt pilot, nesupravieţuind accidentului – a fost trecut printr-un proces care a durat aproape zece ani. În cele din urmă, decizia finală a fost că avioanele companiei britanice din această clasă nu erau îndeajuns de fiabile pentru a decola în condiţii de ninsoare, aşa cum a fost vremea în acea zi pe care mulţi ar vrea să o şteargă cu buretele din istoria fotbalului. Şi dacă nu era de ajuns, o acumulare de noroi la capătul pistei a făcut misiunea imposibilă. În afara celor opt jucători care nu au apucat să îşi mai vadă niciodată familiile, alţi doi, Johnny Berry şi Jackie Blanchflower, nu au mai putut juca niciodată fotbal. Matt Busby, antrenorul formaţiei a stat în spital două luni, timp în care s-a spovedit de două ori, fiind ferm convins că nu va mai ieşi niciodată de acolo. A avut nevoie mult timp pentru a merge din nou pe un stadion de fotbal. La îndemnul soţiei sale a fost la finala Cupei Angliei, pierdută de Manchester, 0-2 cu Bolton. Printre supravieţuitori s-a numărat şi Bobby Charlton, actualul “Sir”, un om pe care cerul l-a lăsat pe Pământ pentru a juca fotbal.

La primul meci jucat pe “Old Trafford”, după tragicul accident, partidă în compania lui Sheffield Wednesday, programele de meci au avut spaţii goale în care ar fi trebuit să fie trecuţi jucătorii care s-au stins din viaţă pe aeroportul din Germania. Cu o echipă improvizată, plină de puşti şi jucători aduşi de la formaţia de rezerve, United a trecut de Sheffield cu 3-0. Acela avea să fie, însă, singurul succes în campionat până la finalul sezonului, “Man” United căzând pe locul nouă în cele din urmă. Cu toate acestea, au ajuns până în semifinala Cupei Campionilor, au învins AC Milan pe “Old Trafford”, sub ochii lui Matt Busby, în tur, pentru a pierde apoi pe “San Siro” cu 0-4, ceea ce a însemnat eliminarea.

La începutul sezonului 1958/1959, Busby a acceptat să îşi reia sarcinile de manager şi a început reconstrucţia echipei, având chiar posibilitatea de a se înscrie în Cupa Campionilor, ca un semn de solidaritate din partea UEFA, care le-a propus britanicilor să aibă două echipe în competiţie, Manchester şi campioana Wolverhampton. Federaţia Engleză a refuzat însă. Manchester a terminat sezonul următor pe un incredibil loc doi, iar zece ani mai târziu, “diavolii roşii” s-au încununat campioni ai Europei, după o finală cu Benfica, cu Matt Busby la “timonă” şi o a doua generaţie de “Busby Babes”, care îi includea pe Gerge Best şi Denis Law. Dintre supravieţuitorii tragediei de la Munchen, doar Bobby Charlton şi Bill Foulkes au făcut parte din trupa care a ridicat trofeul deasupra capului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here