MARI DRAME ALE SPORTULUI/ Echipa care i-a sfidat pe nazisti

0
75

Într-o după-amiază toridă de august 1942,în plin război mondial, la Kiev s-a jucat o partidă de fotbal care avea să rămână cunoscută în istorie drept “Meciul morţii”. Zeci de mii de spectatori au văzut uluiţi cum echipa lor, FC Start, bazată pe jucătorii lui Dinamo, a învins selecţionata invadatorilor germani – un gest eroic prin care şi-au semnat însă condamnarea la moarte. Meciul de pe stadionul “Zenit” a rămas până în ziua de azi sinonimul bravurii în faţa sorţii tragice, dar şi al sportivităţii exemplare

Duminică, 9 august 1942, Kiev, ora 17.00. Mai sunt doar câteva minute până la începerea jocului, a cărui oră de disputare a fost amânată din cauza caniculei. În tribunele arenei “Zenit”, mii de fani freamătă în aşteptarea primului fluier…

Este greu de imaginat ce reprezenta pentru acei oameni jocul dintre trupa ucraineană şi formaţia germană. Pentru localnici, mai mult decât pentru nazişti, era o posibilitate de a evada, 90 de minute, din oribila realitate a războiului. Niciodată, am putea spune, nu a avut fotbalul un efect mai purificator.

Echipele ies de la cabine: ucrainenii în tricouri roşu-închis şi şorturi albe, culorile naţionalei Rusiei, iar “oaspeţii” arieni, în echipamentul alb-negru al “Mannschaft”-ului.

După un meci crâncen, echipa gazdă câştigă la un scor categoric (5-1), spre entuziasmul tribunelor, dar spre stupoarea şi furia nemţilor.

Sărbătoarea ucraineană a murit însă în faşă, pentru că pe parcursul următoarelor săptămâni, cei mai mulţi participanţi la “Meciul Morţii” au fost arestaţi şi duşi la sediul poliţiei secrete germane, Gestapo, acolo unde au fost interogaţi şi torturaţi, unul până la moarte. Apoi, fotbaliştii lui Start au fost mutaţi într-un lagăr de concentrare aflat la marginea Kievului. Trei dintre ei au fost împuşcaţi mortal de către nazişti. Până la sfârşitul războiului, nu a supravieţuit decât o mână de oameni dintre componenţii formaţiei ucrainene victorioase în acea după-amiază din 1942.

Comunişti fără voie

Ce i-a determinat pe germani să ia această măsură radicală? Cu siguranţă că mândria lor de cuceritori, credinţa lor oarbă în superioritatea rasei ariene, chiar dacă aceasta era contrazisă flagrant de realitate. Şi, nu în ultimul rând, ura ideologică faţă de comunişti, fie ei ruşi sau ucraineni, deşi ultimii erau greşit identificaţi cu “roşii”.

Dimpotrivă, sentimentele ucrainenilor de rând faţă de regimul de la Moscova erau departe de a fi prietenoase. Potrivit unui studiu al profesorului Tony Taylor de la Universitatea din Melbourne, ucrainenii fuseseră în anii 30 printre cei mai oprimaţi pe timpul “Marii Terori” a lui Stalin. Stăpânit de paranoia, dictatorul se temea că Ucraina plănuia să se rupă de URSS, şi de aceea a acordat o atenţie deosebită suprimării naţionalismului ucrainean. Urmare a acestei politici, 10 milioane de oameni au murit de foame în Ucraina anilor 1932-1933, iar alte câteva milioane au pierit ca deţinuţi politici. La sfârşitul deceniului trei, Rusia comunistă era în egală măsură urâtă şi temută de ucraineni, ca şi de restul popoarelor sovietice, strivite de o teroare palpabilă în toate segmentele vieţii cotidiene.

Kiev – Moscova, derby-ul URSS

La rândul său, fotbalul nu a scăpat de amestecul comunismului. Nici nu avea cum. În perioada interbelică, sportul rege devenise printre cele mai populare distracţii ale cetăţenilor sovietici, care aveau ocazia, timp de 90 de minute, să uite de frica arestărilor şi deportărilor. Tot atunci au apărut şi principalele formaţii, echipele moscovite Spartak şi Dinamo. Prima fusese numită după revoluţionarii comunişti germani, iar a doua era sponsorizată de sindicatele proletare, poliţia secretă şi Armata Roşie. Ucrainenii, pe de altă parte, se mândreau cu Dinamo Kiev, care îndrăznea să conteste supremaţia rusească. Rivalitatea dintre echipele din Moscova şi cea din Kiev era imensă. Dar sezonul 1941-1942 a fost sărac în derby-uri. După doar patru etape, la 22 iunie 1941, Hitler declanşa operaţiunea “Barbarossa”, invadând Uniunea Sovietică. Dornici să îşi apere ţara, o serie din jucătorii lui Dinamo Kiev s-au înrolat în armată. Ceilalţi au rămas în oraş, ajutând apărarea civilă. Fără succes, deoarece la 19 septembrie, Kievul cădea în mâinile naziştilor.

Miracolul FC Start

Fotbaliştii kieveni implicaţi în conflict au devenit prizonieri de război, iar cei mai “norocoşi” au reuşit să revină în taberele de prizonieri din oraş. Dar Kievul devenise un loc al fantomelor.

Între timp, aici avea loc masacrul de la Babi Yar, soldat cu uciderea, în numai două zile, a 33.771 de evrei. Şi chiar dacă la început, existase o undă de simpatie filogermană, brutalităţile naziştilor i-au convins pe ucraineni că invadatorii nu erau cu nimic mai buni decât asupritorii de la Moscova.

Dar şi într-un oraş al fantomelor ceva supravieţuise: fotbalul. Regrupaţi la Brutăria numărul 3, jucătorii lui Dinamo şi Lokomotiv Kiev au pus bazele unei noi echipe de fotbal, cu ajutorul şefului lor, Iosif Kordik, un protejat al nemţilor, dar şi un microbist înrăit. Aşa lua naştere, în primăvara lui 1942, FC Start, într-un oraş în care prioritatea era să rămâi viu, iar fotbalul era o fantezie.

Împotriva tuturor piedicilor, FC Start a început să joace, iar pe 7 iunie a învins-o în partida de debut pe FC Rukh, scor 7-2. Jucătorii lui Start erau subnutriţi, extenuaţi după ture de 24 de ore la brutărie, şi nu aveau nici ghete, nici echipament, precum cei ai lui Rukh. Nu a contat. Deşi după acest succes, i s-a interzis să se antreneze pe stadion, FC Start a continuat să câştige la foc automat: 6-2 contra unei echipe maghiare, 10-0 contra militarilor români. Aceste succese contra forţelor de ocupaţie au fost cunoscute rapid, atrăgându-i pe kieveni la stadion.

Începutul sfârşitului

Victoriile lui FC Start au început să îi îngrijoreze pe nemţi atunci când ucrainenii au trecut cu 6-0 pe PGS, o formaţie a trupelor germane, vineri 17 iulie 1942. Era de neconceput ca rasa ariană conducătoare să fie umilită de o asemenea manieră de “sclavii” din Kiev. Dar Start abia începuse. Ulterior, a învins şi selecţionata maghiară MSG Wal, 5-1 şi 3-2 la rejucare. Incapabile să mai suporte situaţia, autorităţile naziste au intervenit şi şi-au aruncat în luptă cea mai bună echipă: FC Flakelf, compusă din membri ai aviaţiei germane, Luftwaffe. Despre Flakelf, se spunea că nu cunoscuse niciodată gustul înfrângerii.

Dramă în două acte

Aşa s-a decis ca pe 6 august 1942, FC Start să joace contra lui Flakelf. Nemţii erau convinşi că echipa lor nu va avea nici o problemă, însă spre stupefacţia generală, ucrainenii s-au impus cu 5-1, chiar dacă fuseseră faultaţi brutal toată partida. Propaganda nazistă a muşamalizat eşecul, anunţând însă o rejucare pentru duminică, 9 august.

De această dată, ocupanţii nu mai admiteau eşecul sub nici o formă. Partida avea să se dispute în bătaia puştilor. Şi asta nu era tot. Pe când fotbaliştii lui FC Start se pregăteau de joc la vestiare, un ofiţer SS a intrat pe neprevăzute, anunţându-i într-o rusă perfectă că dacă vor să mai vadă lumina zilei, trebuie să “trântească” meciul – şi să îşi salute adversarii în maniera nazistă. Cu un arbitru pro-german şi cu perspectiva terifiantă a morţii apropiate, vestiarul a fost cuprins de haos. Dar chiar dacă unii fotbalişti au dorit să cedeze jocul, finalmente s-a luat decizia incredibilă să joace corect, indiferent de consecinţe!

Meciul, aşa cum a fost

A urmat literalmente cea mai dramatică partidă din istorie, o partidă pe viaţă şi pe moarte. Însă până la fluierul de început, FC Start trebuia să treacă proba salutului, urmând exemplul celor de la Flakelf, care scandaseră “Heil Hitler” laolaltă cu mii de spectatori. Dar tocmai când se părea că jucătorii lui FC Start ridică braţele, ei şi le-au dus la piept şi au scandat în cor sloganul sovietic: “FizcultHura!”, unul ce reproducea şi strigătul de luptă al Armatei Roşii.

Şocat de îndrăzneala ucrainenilor, arbitrul a fluierat debutul partidei, dând undă verde faulturilor grosolane ale nemţilor. Flakelf a trecut în avantaj tocmai la un asemenea duel, când portarul gazdelor, Trusevich, îşi revenea după o lovitură la cap. Însă chiar dacă naziştii au continuat în acelaşi stil murdar, FC Start a replicat în forţă, intrând la cabine cu 3-1.

Aici, au avut încă o dată parte de vizitatori, ambii cu acelaşi discurs: “Aţi făcut o repriză bună, dar nu puteţi părăsi terenul învingători!”. Partea secundă, însă, nu a adus revanşa nemţilor. Fiecare formaţie a mai marcat de două ori, iar la 5-3, Start chiar a refuzat să mai înscrie un gol.

Jertfe pentru Zeul Fotbal

Finalul meciului a picat însă ca o bombă pentru fotbaliştii lui FC Start. Nu putea fi vorba de bucurie, pentru că era clar că venise ora sentinţei. Naziştii scrâşneau din dinţi, gata să îi trimită în faţa plutonului de execuţie. Stadionul erupsese, ca un vulcan trezit. Dar condamnarea nu a venit chiar atunci. Naziştii erau conştienţi că pedepsirea imediată a jucătorilor putea provoca o revoltă a locuitorilor din Kiev.

Astfel că celor de la FC Start li s-a permis un “cântec de lebădă”. Pe 16 august 1942, ucrainenii au câştigat un ultim meci contra lui FC Rukh, cu 8-0.

După care, la Brutăria numărul 3 a descins Gestapo. Jucătorii prezenţi pe lista naziştilor au fost arestaţi şi forţaţi să mărturisească, sub tortură, că sunt sabotori. Asta, pentru ca execuţia să aibă acoperire. Însă fotbaliştii lui Start nu au cedat. Singurul deconspirat a fost Nikolai Korotkykh, denunţat de propria-i soră ca fost ofiţer NKVD (Securitatea Statului din URSS; Dinamo era clubul Poliţiei) şi torturat până la moarte. Ceilalţi zece supravieţuitori au fost trimişi în lagărul de la Siretz, în ideea că vor fi victime sigure ale foametei, bolilor şi torturii. Trei dintre ei (Kuzmenko, marcatorul din Meciul Morţii, Klimenko, cel care refuzase să înscrie, şi uriaşul Trusevich, costumat în echipamentul de portar) au pierit executaţi. Goncharenko, Tyutchev şi Sviridovsky, care munceau în oraş, au supravieţuit.

Despre jucătorii de la Lokomotiv Kiev care făcuseră parte din FC Start nu s-a mai aflat nimic.

Epilog

Deşi până la moartea lui Stalin, sovieticii au trecut sub tăcere “Meciul Morţii”, considerând jocul cu naziştii o formă de colaborare (!), propaganda sovietică de după 1953 a făcut din el un veritabil mit. În 1959, o carte intitulată “Duelul Final” apărea în Ucraina şi descria pentru prima dată triumful lui FC Start. Dar, cenzura a insistat ca moartea jucătorilor ucraineni să fie “grăbită” imediat după meci, pentru că servea mitului. Patru filme au fost turnate pe această temă: primul în Ungaria, în 1961, alte două în URSS şi în fine “Escape to Victory”, celebrul film american cu Sylvester Stallone, Pele şi Bobby Moore în rolurile principale.

Şi chiar dacă există şi sceptici care pun la îndoială autenticitatea poveştii, ceea ce rămâne este un exemplu de curaj şi fair-play al unor fotbalişti care şi-au păstrat demnitatea, cu preţul vieţii.

“Dacă învingeţi astăzi, veţi muri”
Ofiţer nazist către jucătorii lui FC Start

“Meciul a fost o luptă disperată pentru supravieţuire, care s-a terminat prost pentru patru jucători. Ei au căzut, din păcate, victime ale masacrului dintre două sisteme totalitare”
Makar Goncharenko, supravieţuitor al FC Start

“Într-un loc departe de front, conaţionalii mei joacă fotbal cu cei care ne-au invadat ţara, care au încercat să mă omoare şi cu care lupt în condiţii inumane. Îmi pare rău, dar oare ar trebui să aplaud?”
Piotr Dinisenka, atlet, soldat în armata roşie

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here