Mafia pariurilor

Invitatul său răspundea că o lege împotriva înşelătoriei prin sport ar fi un progres enorm, şi că pentru a câştiga politicieni care să implementeze o astfel de lege ar mai fi nevoie de unul sau două scandaluri majore, dar că, nici o grijă, ele vor apărea în curând. Cinci luni mai târziu, vorbele lui Limacher se adevereau: un nou şoc al mafiei pariurilor, poate chiar cel mai mare din istorie, zguduia Europa.

DFB şi DFL lăsate pe dinafară

Nu încape îndoială că  la UEFA se cunoşteau de mult aspectele care, în decembrie, au fost făcute publice de Procuratura germană. Doar că UEFA nu a şoptit nici un cuvânt despre ele, ci a preferat să colaboreze cu organele abilitate până când a obţinut o garanţie a faptelor. Limacher a fost prezent la conferinţa de presă de la Bochum, în care cărţile au fost date pe faţă. Spre deosebire de forul european, federaţia germană de fotbal (DFB) şi liga profesionistă (DFL) nu au avut nici un trimis, deoarece procurorii germani au dorit să analizeze cazul independent, fără a implica DFB şi DFL. Vicepreşedintele DFL, Harald Strutz, spunea că fotbalul german a fost pur şi simplu folosit în acel scandal, fără ca vreun angajat al ligii să fi fost chemat să ajute. 

Sistemul de supraveghere al UEFA

Într-adevăr, nu este nici un secret că putredul există: 32 de meciuri bănuite că ar fi fost trucate. Chiar dacă DFL a cerut să primească dosarele acestei anchete, procurorul general Gerrit Gabriel a dorit să ţină cazul cât mai discret posibil până la soluţionare, iar comentariile s-au stins destul de repede. Aşadar, DFB şi DFL nu au avut ce să facă decât să stea cu mâinile legate la spate în timp ce statul încerca rezolvarea problemei. Se ştie că din cele 200 de meciuri suspecte de blat, toate jucate în 2009!, trei ar fi din preliminariile Ligii Campionilor şi 12 din cele ale Europa League. Meciurile internaţionale sunt responsabilitatea UEFA, care, în 2005, a implementat un sistem de supraveghere, administrat de Limacher şi oamenii săi, în parteneriat cu întreprinderea Sportradar. În sezonul 2009/2010, Sportradar are programate 29.000 de meciuri pe care să le urmărească îndeaproape: cele de Europa League şi cele din primele două ligi şi din Cupele fiecărei ţări membru al UEFA.

Cum funcţionează  sistemul?

Sportradar urmăreşte evoluţiile cotelor de pe piaţa pariurilor. Cotele suspecte indică meciuri ce ar putea fi trucate. Sportradar informează Comisia de Disciplină a UEFA, iar aceasta se autosesizează, pornind o anchetă de la întrebarea dacă o partidă cu o cotă suspectă poate fi una corectă? În cazul în care, între timp, comisia află că în spatele partidei respectivă există şi o mulţime de bani, atunci lucrurile sunt destul de clare. Dacă depistează ilegalitatea, comisia opreşte jucarea meciului şi îl scoate de pe lista pariurilor. A făcut-o deja de două ori, între 2005 şi 2007. Însă, din păcate pentru spectacolul fotbalistic, pariorii au găsit o modalitate de a înşela şi acest sistem: pariază în timpul meciului. Partida deja începută, Comisia de Disciplină nu mai poate face nimic pentru a o opri şi, în loc să prevină „boala”, va trebui să se chinuie cu „medicamentaţie” pentru a scăpa de ea. Cu alte cuvinte, va trebui să ceară ajutorul juridicului, intrând într-un proces de-a dreptul întortocheat de depistare a fraudei.

Nevoia de legi

Revenind la Germania, la baza mafiei s-a aflat o „conducere” alcătuită din cinci berlinezi, cu origini germane, est-europene şi turce. Conform declaraţiilor Poliţiei, citate de Sueddeutsche Zeitung, membrii grupului – deloc străini de precedentul scandal al mafiei pariurilor din Germania, cazul Hoyzer – ar fi negociat cu jucători şi arbitrii trucarea meciurilor.

Poate nu este o idee rea ca o justiţia germană să se ocupe de acest caz, deoarece este independentă de „vocile” forurilor fotbalistice. În fond, are mai multe şanse de reuşită decât UEFA, federaţiile şi ligile naţionale. Asta, deoarece, după cum identificau jurnalistul de la Sueddeutsche Zeitung şi Peter Limacher în iulie, lipseşte o lege împotriva înşelătoriei prin sport, care să protejeze instituţiile sportive. Există legi anti-doping, legi anti-jocurilor de noroc, însă nici una anti-pariurilor sportive. Momentan, nici UEFA, nici federaţiile şi nici ligile naţionale nu sunt afectate material, ci doar la capitolul imagine, dacă o echipă vinde un meci. Pierderile fiind greu de demonstrat, procesul pe care un for fotbalistic l-ar începe în instanţă împotriva unei echipe ar fi anevoios şi cu puţine şanse de reuşită. Este nevoie de legi împotriva pariurilor sportive care să le permită organizaţiilor precum UEFA, DFB şi DFL să demonstreze şi să ceară daune materiale din partea trişorilor.