Lumini si umbre intact(e)

0
69

Directorul general al FRF, Ionut Lupescu (foto), i-a raspuns, astazi, intr-un comunicat publicat pe site-ul www.frf.ro, redactorului-sef al Gazetei Sporturilor, Catalin Tolontan, ca urmare a editorialului “Lumini şi umbre”.


Redam continutul integral al comunicatului:


Fără să lungesc vorba şi fără să apelez la aşa-numite zvonuri, ci, aşa cum am obişnuit presa şi opinia publică, vorbind pe şleau, mă declar din capul locului dezamăgit de modul în care trustul “Intact” – între paranteze fie spus, partenerul nostru oficial în ceea ce priveşte Cupa României-Timişoreana – înţelege să abordeze posibila sa participare la negocierile privind dobândirea drepturilor de televizare a jocurilor echipei noastre naţionale.

Editorialul de azi, 17 octombrie a.c., intitulat de “imaculatul” redactor-şef al “Gazetei Sporturilor”, Cătălin Tolontan, “Lumini şi umbre”, reprezintă perfecta mostră a lipsei de loialitate şi de scrupule în purtarea negocierilor şi, implicit, în îndepărtarea unui concurent din cursă.

Aşadar, să punem lucrurile la punct.

Unu: Revista citată de domnul Tolontan nu se numeşte “Kicker”, ci “Sportmagazin”.

Doi: Revista nu are nimic de-a face nici cu FRF, nici cu drepturile de televizare, ea fiind o afacere strict privată, care – spre ştiinţa domnului Tolontan – nu merge în pierdere, nici nu duce lipsă de performanţe.

Trei: Nu am de gând să vând “Sportmagazin” şi nu ştiu de unde are dl. CT această informaţie. Sau, pardon!, aserţiunea domniei sale face parte din acelaşi plan de intoxicare sau, dacă vreţi, de purtare a negocierilor în chip neloial.

Concluzionând:

1. Să înţeleg, din editorialul evocat, că, dacă FRF ar vinde drepturile de televizare, “la pachet” cu revista “Sportmagazin”, trustului din care face parte şi “Gazeta Sporturilor”, aş scăpa de problemele de imagine?

2. Cum stau cu imaginea, atâta timp cât FRF editează “Revista Tricolorilor” în colaborare cu GSp?

Şi ca o încheiere: refuz să dau crezare acelor zvonuri, conform cărora domnul Cătălin Tolontan ar avea un interes nici pe departe colegial (faţă de trustul din care face parte), ci cât se poate de “concret”, pentru ca aceste drepturi să fie atribuite “Intact”.

Cum spunea chiar domnia sa în titlu, “lumini şi umbre”.

Ioan-Angelo Lupescu
Directorul General al FRF

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here